11.7 C
București
vineri, 1 noiembrie 2024
AcasăInternaționalUn regizor maghiar reinventează „Nunta lui Figaro“

Un regizor maghiar reinventează „Nunta lui Figaro“

 

Peter Novak este renumit pentru pasiunea sa pentru opere rock și pentru abordarea unor subiecte îndrăznețe, precum executarea lui Gheorghe Doja.

Opera Maghiară de Stat din Cluj va găzdui una dintre cele mai îndrăznețe puneri în scenă ale ”Nunții lui Figaro”. Cel care regizează acest spectacol, care va avea premiera pe data de 9 octombrie, este o adevărată vedetă a scenei maghiare, regizorul și actorul Peter Novak. Acesta este considerat unul dintre cei mai interesanți oameni de cultură din Europa Centrală.

”O mireasă, doi bărbaţi şi o soţie geloasă. Oare ce reţetă de căsnicie poate ieşi folosind ingredientele acestui «triunghi» amoros? Opera Maghiară din Cluj vă prezintă Nunta lui Figaro într-o viziune nouă, din perspectiva acestui triunghi, patrulater, hexagon, amoros, şi doreşte să vă introducă în misterioasele şi complicatele aventuri ale acestei venerabile piese, compusă acum mai multe secole de Wolfgang Amadeus Mozart. Invitaţia este pentru ziua de joi, 9 octombrie, de la ora 18.30. Toţi cei care doresc să se relaxeze petrecând o seară palpitantă şi plină de umor au şansa să (re)vadă acest spectacol şi pe data de 11 octombrie, sâmbătă, de la aceeaşi oră”, spun reprezentanții Operei clujene.

Un pas curajos

Opera Maghiară a făcut un pas curajos când a decis să pună lucrarea lui Mozart în lumina reflectoarelor contemporaneităţii. Publicul va putea urmări o producţie nouă, nonconformistă, care în vremea lui Mozart a fost interzisă de cenzură, dar care astăzi este accesibilă tuturor într-o viziune actualizată, postmodernă.

Regizorul Peter Novak, care se autodefineşte drept un “pălmaş” al culturii, este în realitate o personalitate complexă cu preocupări extrem de eterogene. Ultima sa colaborare cu Opera Maghiară din Cluj a fost în calitate de coregraf al musicalului de mare succes Elisabeta Báthory – frumoasa contesă despre care legenda spune că s-ar fi îmbăiat în sângele fecioarelor. Peter Novak a realizat în acest an și la Timișoara un spectacol deosebit, despre executarea lui Gheorghe Doja, mic nobil secui, care a condus unul dintre cele mai crâncene războaie țărănești din Regatul Ungariei și din Principatul Transilvaniei, executat în 1514. ”Coordonarea muzicală a spectacolului va beneficia de măiestria dirijorului Zsolt Jankó, coregrafia va fi semnată de Attila Bordás, costumele de Andrea Ledenják, iar scenografia de Attila Venczel. Maestrul de cor este Szabolcs Kulcsár”, spun reprezentanții Operei Maghiare de Stat.

viziune

„Nunta lui Figaro“ Story

Regizorul maghiar Peter Novak și-a expus viziunea asupra Nunții lui Figaro
într-un articol amplu, publicat de presa de limbă maghiară, în care explică modul în care a sublimat creația mozartiană. ”În frământata Europă a secolului al XVIII-lea, poveştile individuale ale oamenilor de rând intră în conflict cu comandamentele morale ale puterii. Nunta lui Figaro este în acest sens un adevărat model în istoria culturii, o fabulă cu un deznodământ fericit, opunând morala idealizată a vremii realităţii de zi cu zi a biografiilor oamenilor de rând. Astfel de poveşti se regăsesc în textele dramatice ale unor dramaturgi ca Beaumarchais în Bărbierul din Sevilia, O zi nebună sau Nunta lui Figaro, precum şi în opere bufe semnate de Paissiello, Rossini, Mozart.

Personajele principale se întâlnesc la nunta Suzanei, unde întâmplările neprevăzute îi iau prin surprindere. Gazda, contele Almaviva, ţine foarte mult să respecte regulile feudale referitoare la prima noapte de căsnicie a slujitorilor săi, cu toate că anterior renunţase la ele. Cu bani, promisiuni şi şantaj, el încearcă să-şi împlinească dorinţele ascunse, însă acestea ajung la urechea lui Figaro. La o asemenea mârşăvie, servitorul îi răspunde tot cu mârşăvie. Împreună cu logodnica sa Suzana, o fată cu minte ageră, şi cu Rosina, soţia dezamăgită şi rănită a contelui, pun la cale o farsă pentru a-l atrage în capcană. În planurile sale îl introduce şi pe Cherubino, tânărul paj al contelui, care se îmbracă în hainele Suzanei pentru a-l face de râs pe seducătorul conte”, scrie Peter Novak.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă