Europarlamentarul Monica Macovei condamnă declarațiile ambasadorului Rusiei, Oleg Malginov, și cere o reacție publică categorică a autorităților de la București.
”Agresivitatea verbală a ambasadorului Oleg Malginov a depășit cu mult limitele diplomației și nu trebuie să rămână nesancționată public. Prim-ministrul Victor Ponta și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, tac inacceptabil în timp ce cetățenii români sunt insultați și intimidați de reprezentantul lui Vladimir Putin la București. Președintele Klaus Iohannis tace și el, la fel de inacceptabil, în timp ce românii pe care îi reprezintă îndură umilințe din partea ambasadorului Rusiei”, scrie Monica Macovei pe blogul personal.
Citește și: Rusia iese la atac
Europarlamentul susține că autoritățile de la București trebuie să cerea înlocuirea ambasadorului Oleg Malginov pentru declarațiile jignitoare la adresa românilor.
”Insultarea unor români și încercarea de intimidare a redacției unui ziar din România sunt „în interesul relațiilor ruso-române”?Președintele Iohannis, prim-ministrul Ponta și ministrul Aurescu au obligația să răspundă. Oamenii lui Putin devin tot mai agresivi. Ambasadorului Malginov trebuie să i se spună, fără nicio ambiguitate, că au trecut vremurile când Rusia dicta la București. Oleg Malginov trebuie să fie rechemat la Moscova și să fie înlocuit de un „ambasador” care să ne respecte”, conchide Monica Macovei.
Citește și: EXCLUSIV RL. Ambasadorul Rusiei la Bucureşti: Baza de la Deveselu poate deveni ŢINTĂ pentru Rusia
Ambasadorul Rusiei a insultat doi intelectuali români, Vladimir Tismăneanu și Marius Stan, pe care îi cataloghează drept „bădărani”, și a criticat ziarul România Liberă pentru că a preluat un articol de opinie scris de cei doi.