21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. A fost descoperită o nouă plantă în flora României

FOTO. A fost descoperită o nouă plantă în flora României

O nouă plantă a fost descoperită în flora României. Descoperirea a fost făcută în pădurea Dumbrăveni, din județul Constanța, una dintre cele mai frumoase rezervații din România. 

Biologul Mátis Attila de la Societatea Ornitologică Română a descoperit planta numită Orobanche pubescens, în timpul unei activități de inventariere a habitalelor în județul Constanța.

Planta nu are o denumire populară în limba română, dar aparține genului de plante numite lupoaie sau verigel. Alte specii, asemănătoare cu lupoaia descoperită de biologul SOR, se numesc crăielici, floarea-untului, iarba untului, iarba vântului sau săgeata lui Dumnezeu.

Această specie nu a mai fost semnalată niciodată în România, ea fiind o plantă specifică țărilor din bazinul mediteranean (Grecia, Egipt, Libia, Siria), dar și celor balcanice (fosta Iugoslavia, Bulgaria).

„Planta trăieşte în Bulgaria în habitate asemănătoare celor din sudul Dobrogei, deci este natural să apară și în Dobrogea, nu este introdusă și nu este o specie invazivă. Este probabil ca ea să fi existat dinainte, dar speciile din familia Orobanchaceae sunt ușor de confundat, de aceea probabil că a fost omisă. Este probabil ca, pe viitor, să mai fie găsite și alte specii din aceeași familie”, a declarat biologul Mátis Attila.

Aceste plante nu au clorofilă, sunt holoparazite – paraziți totali (spre deosebire de vâsc, care este un semiparazit, dat fiind că el preia doar apă și minerale de la copacii pe care se ataşează). Planta descoperită de Mátis Attila fură nutrienții de la specia gazdă prin organe speciale numite haustori – rădăcini adaptate să penetreze rădăcina gazdei și să transporte nutrienți și apă la lupoaie. Semințele ei sunt foarte mici și germinează numai în apropiere de rădăcina plantei gazdă. Specia descoperită de biologul de la SOR era atașată pe o altă plantă numită rușinătoare (Caucalis platycarpos).

Un exemplar din specia descoperită de Mátis Attila a fost preluat din habitat si dus la Herbarul Gradinii Botanice „Alexandru Borza” din Cluj Napoca. Acesta este cel mai mare herbar din țară, găzduiește peste 650.000 de file cu plante conservate din toate regiunile lumii.

Locația descoperirii este Rezervația Naturală Pădurea Dumbrăveni din județul Constanța, o arie protejată deosebită, care adăposteşte habitate de silvostepă cu o biodiversitate foarte mare.

“Nu credeam ca în cariera mea de biolog să am ocazia unei asemenea descoperiri, mai ales că în secolul nostru au mai ramas puţine lucruri de descoperit, şi mă bucur că am reuşit acest lucru. Astfel de descoperiri dovedesc bogăţia patrimoniului natural al României şi accentuează importanţa proiectelor de cercetare şi conservare în care noi, cei de la SOR ne implicăm activ”, mai spune biologul Mátis Attila. 

Flora României cuprinde un număr impresionant de taxoni, peste 3.300 de specii şi peste 500 de subspecii.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...

Mamele cu copii ar putea ieși mai devreme la pensie

Mai mulţi parlamentari de la PNL au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public...
Ultima oră
Pe aceeași temă