„Nu suntem de acord cu nicio idee de plăţi informale în sistemul de educaţie. Educaţia este gratuită. Cetăţenii susţin educaţia prin taxele şi impozitele pe care le plătesc către stat şi mai ales, în Bucureştii fiind, vă pot spune că există cooperarea administraţiilor publice locale în sensul acoperirii tuturor nevoilor din şcoală”, a declarat Neacşu, potrivit Agerpres.
Ea arată, totodată, că sub 1% dintre cadrele didactice de la unităţile de învăţământ din Capitală sunt necalificate, dar există o problemă legată de faptul că din ce în ce mai puţini profesori sunt dispuşi să devină directori de şcoli, aceasta fiind „cea mai mare problemă în materie de resursă umană”.
Inspectorul general mai vorbeşte despre situaţia avizelor, despre cabinetele medicale şcolare şi modul în care este asigurată paza în instituţiile de învăţământ, precum şi despre situaţia înscrierilor la grădiniţe, unde mai există încă aproape 500 de locuri neocupate.
AGERPRES: Care este situaţia unităţilor de învăţământ din Bucureşti? Au existat şcoli sau grădiniţe care şi-au primit elevii fără a avea toate avizele?
Ioana Mihaela Neacşu: Avem la acest moment în Bucureşti o serie de unităţi de învăţământ, în număr total de nouă, care, într-adevăr, nu au toate au autorizaţie sanitară de funcţionare. Aceste unităţi nu au autorizaţie din anumite motive, care nu sunt strict legate de condiţiile pe care le oferă în vederea desfăşurării activităţilor specifice. Există unităţi în care lucrările de reabilitare din cadrul Programului BEI nu sunt încă finalizate sau dacă sunt finalizate, nu s-a efectuat recepţia. Acesta este unul dintre motivele pentru care ei nu pot obţine autorizaţia. Avem clădiri sau terenuri în litigiu, iarăşi un motiv pentru care nu se pot obţine autorizaţiile respective, şi, de asemenea, există situaţia unora dintre cabinetele medicale şcolare care. neavând la momentul începerii anului şcolar un medic repartizat, şi ele se află în aceeaşi situaţie.
Acestea sunt o serie de motive externe şi mesajul ar trebui să fie acesta: părinţii nu au de ce să se îngrijoreze, în sensul că sănătatea sau siguranţa copiilor nu este periclitată de lipsa acestor avize. De dorit ar fi ca toate şcolile să aibă aceste autorizaţii. În Bucureşti avem 640 de unităţi de învăţământ în total, 418 de stat, 222 particulare. Prin urmare, chiar şi dacă există, aceste nouă unităţi reprezintă un procent foarte mic. Monitorizăm situaţia şi urmărim ca în cel mai scurt timp posibil să obţină şi aceste unităţi autorizarea.
AGERPRES: Care este deficitul de locuri în grădiniţe, câte dintre cererile de înscriere au rămas nesoluţionate?
Ioana Mihaela Neacşu: La acest moment sunt în măsură să vă precizez care sunt cifrele vizavi de înscrierile la grădiniţă. Noi am prognozat per total – grupă mică, mijlocie şi mare – un număr de 1.575 de grupe. S-au realizat doar 1.552. Prin urmare, am propus mai mult decât am realizat. (…) Am reuşit să cuprindem întreaga populaţie cu vârstă 3-6 ani ai căror părinţi au făcut solicitarea pentru înscriere. Noi prognozasem, la media de funcţionare dată de Legea 1/2011, un număr de 39.025 de locuri. S-au ocupat 38.564. Prin urmare, dacă mai există la acest moment părinţi care doresc să îşi înscrie copiii la grădiniţă, este posibil. Locuri există în unităţile noastre. Precizez că, în conformitate cu regulamentul şi metodologia de înscriere în învăţământul preşcolar, copii preşcolari se pot înscrie pe tot parcursul anului. Nu există perioade limitate de timp.
AGERPRES: Câte cabinete medicale, psihologice există în unităţile de învăţământ din Bucureşti? Sunt deservite de medici sau asistenţi? Ce ne puteţi spune despre dotarea lor?
Ioana Mihaela Neacşu: În unităţile noastre de stat avem un număr de 441 cabinete de medicină generală şi 144 cabinete de stomatologie. Acestea sunt deservite de un număr de 259 de medici şi 551 de asistenţi medicali. Situaţia dotării acestor cabinete este net superioară faţă de ce a existat în anii precedenţi, în sensul că aceste cabinete sunt coordonate de către ASSMB. S-au făcut eforturi, s-a alocat un buget – trebuie să recunoaştem, semnificativ – de la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti pentru dotarea acestor cabinete, inclusiv a cabinetelor stomatologice – zeci de cabinete lucrau cu scaunul stomatologic din anii ’70. Acum ele au fost dotate şi cu aparatură medicală şi cu medicamente, iar autorităţile administraţiilor locale de la nivelul sectoarelor Bucureştiului au contribuit la renovarea acestor spaţii. Nu avem cunoştinţă la acest moment, nu am fost informaţi de niciun director de unitate de învăţământ cum că ar exista cabinete cu deficit de medicamente, aparatură necorespunzătoare sau spaţii nerenovate. Mai mult decât atât, Primăria Capitalei a lansat şi o serie de proiecte educaţionale pentru a educa copiii în spiritul unei vieţi sănătoase. De asemenea, sunt programe destinate tot acestui segment de vârstă până în 16 ani pentru aparate dentare. Noi încercăm să susţinem, să sprijinim aceste programe pe care le lansează Primăria, tocmai pentru a sprijini şi noi menţinerea stării de sănătate a copiilor. Există momente în care cabinetele medicale nu au medic sau nu au asistent, dar este pe perioade temporare. În momentul în care se eliberează un post, ASSMB îl scoate la concurs.
AGERPRES: Mai sunt unităţi de învăţământ fără pază?
Ioana Mihaela Neacşu: Problema pazei trebuie explicată detaliat. În sensul că există trei formule în care şcolile asigură paza. Vorbim în primul rând de paza proprie, adică acei paznici care sunt angajaţii unităţii de învăţământ, iar salariile sunt finanţate de către MEN prin inspectoratele şcolare şi unitatea de învăţământ. În această speţă, vreau să precizez că la acest moment toate grădiniţele, şcolile şi liceele din Bucureşti au cel puţin un post de pază. Dacă mă întrebaţi în urmă cu trei luni, situaţia nu era aşa. Peste vară, în două etape, am alocat zeci de posturi de pază la acele unităţi care nu aveau pază proprie. (…) Numărul de paznici proprii diferă de la caz la caz. Putem vorbi despre un paznic pentru şcolile care învaţă într-un singur schimb şi au populaţia şcolară puţin numeroasă, până la situaţia în care sunt unităţi mari cu activităţi complexe unde se învaţă în două-trei schimburi, unde avem până la şase paznici proprii. Peste această resursă umană, unele dintre consiliile locale ale Bucureştiului vin şi asigură servicii de pază externalizate prin firme de pază şi protecţie. Avem şi aici o evidenţă foarte clară câţi astfel de paznici există în fiecare şcoală. Noi încercăm să menţinem un echilibru. Dacă ştiu că de la Consiliul local unitatea are, să spunem, patru paznici prin externalizare, atunci noi nu mai venim să dăm încă patru şi să creăm un exces.
Sunt unităţi care au doi paznici proprii, dar paza este completată cu încă patru de la primărie. De asemenea, paza şcolii şi a vecinătăţii unităţii de învăţământ este asigurată în unele sectoare ale Bucureştiului de patrule de pază. Unele sunt mobile, altele sunt fixe, în funcţie de cum au decis consiliile locale. Există un număr de aproape 5.000 de camere audio-video montate în unităţile de învăţământ, atât în interior cât şi în exteriorul clădirii, şi nu în ultimul rând există, la nivelul unora dintre sectoare, butoane de panică aflate în şcoli, astfel încât, dacă se întâmplă un eveniment neplăcut, personalul este instruit şi acţionează butonul de panică, existând un timp de intervenţie (…) între două şi cinci minute pentru echipajele respective. Luăm în calcul posibilitatea de a suplimenta pe viitor, dacă vom avea bugetul necesar, efectivele de pază, pentru că vedeţi foarte bine că fenomenul de violenţă în mediul şcolar este în creştere. În ciuda faptului că noi am venit instituţional cu o multitudine de programe dedicate şcolilor din reţeaua noastră pentru a preveni violenţa, bullying-ul în şcoală, totuşi fenomenele acestea pot fi cu greutate prevenite sau desfiinţate. Ele există, este o realitate, nu o putem nega şi atunci este important, pe de-o parte modul în care profesorii supraveghează elevii la clasă, respectiv educatoarele la grupă şi este important modul în care se efectuează serviciul pe şcoală al cadrului didactic.
AGERPRES: Care este situaţia manualelor şcolare? Au ajuns ele toate la elevi? Care lipsesc?
Ioana Mihaela Neacşu: Cu excepţia clasei a VII-a, în cea mai mare parte, peste 95%, necesarul este asigurat. Problemele majore se întâlnesc la clasa a VII-a. Este un fapt cunoscut de toată lumea. La acest moment, la Bucureşti, din cei aproximativ 13.000 de elevi pe care îi avem în clasa a VII-a, aceştia urmau să primească (…) peste 100.000 de manuale. S-a livrat până la acest moment aproximativ 7-8% din necesar. Acestea sunt cifrele la zi. Recent, au ajuns în depozitul de carte şcolară manualele la disciplinele Latină, Educaţie muzicală, Fizică, Română şi Limbi moderne şi urmează să fie transmise în unităţile de învăţământ în două-trei zile. Pe măsură ce ne sunt livrate de la edituri şi tipografii, aceste manuale noi (…) vă asigurăm că nu vor sta în depozit. În 24-48 de ore le aducem pe băncile copiilor.
AGERPRES: O temă care apare mereu la început anului şcolar este legată de sumele informale care li s-ar solicita părinţilor pentru diverse materiale sau servicii ce ar trebui suportate în mod normal de şcoală – aşa numitul fond al clasei . Ce le transmiteţi părinţilor cărora li se solicită aceşti bani şi ce le transmiteţi directorilor sau cadrelor didactice ? Unde se pot adresa părinţii ?
Ioana Mihaela Neacşu: Nu suntem de acord cu nicio idee de plăţi informale în sistemul de educaţie. Educaţia este gratuită. Cetăţenii susţin educaţia prin taxele şi impozitele pe care le plătesc către stat şi mai ales, în Bucureştii fiind, vă pot spune că există cooperarea administraţiilor publice locale în sensul acoperirii tuturor nevoilor din şcoală. Nu înseamnă că neg existenţa unui asemenea fenomen. În urmă cu aproximativ o lună am lansat un comunicat de presă, în parteneriat cu Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi Bucureşti, prin care precizam că nu suntem de acord şi nu recomandăm părinţilor. În acel moment luaseră iniţiative individuale de a se implica în diferite activităţi de reparaţii, de pregătire a sălilor de curs în vederea începerii anului şcolar. Mai departe de atât, materialele de curăţenie, de igienă ale copiilor, conform legii, se suportă din finanţarea complementară de către administraţiile locale. Dacă există situaţii în care le lipsesc, directorii şcolilor, în loc să se adreseze buzunarului părinţilor, ar trebui să se adreseze consiliilor locale, primăriilor, direcţiilor de administrare a învăţământului. Am întâlnit şi situaţii în care şcoala avea în buget alocate de la primărie sume, dar din (…) comoditate, să folosim un termen elegant, conducerea şcolii nu a demarat achiziţia publică pentru asigurarea cu materialele respective, preferând să se adreseze părinţilor, că reprezintă un cale mai lesnicioasă de a asigura aceste materiale. Am pus în atenţie tuturor directorilor, m-am întâlnit cu toţi directorii de învăţământ la începutul anului şcolar pe sectoare şi le-am cerut cu tărie să renunţe la aceste practici.
De asemenea, nu suntem de acord şi credem că nu au ce să caute în sistemul de învăţământ de stat practica acelor cadouri oferite personalului didactic cu diverse ocazii. Tot la iniţiativa părţilor se ajunge la lucruri extreme. Părinţii au ei senzaţia că acel cadru didactic se implică mai mult şi se dăruieşte mai mult la clasă dacă este mulţumit pe astfel de căi. Noi le cerem cadrelor didactice să îşi facă datoria indiferent şi să nu accepte şi să nu solicite astfel de recompense complementare. Mesajul este adresat în primul rând părinţilor. Mai ales că la nivelul colectivelor de elevi, dacă există aceste iniţiative, aproape în majoritatea situaţiilor nu toţi părinţii le agreează.
Există în unităţile de învăţământ două entităţi de reprezentare a părinţilor. Vorbim, pe de-o parte, de Consiliul reprezentantiv al părinţilor care, conform regulamentului şcolar, este format din totalitatea preşedinţilor comitetelor de la clase – această structură neavând personalitate juridică. Iar o a doua entitate este, dacă e constituită – nu este nici obligatorie şi nici nu se regăseşte peste tot – Asociaţia Părinţilor care este o entitate cu personalitate juridică. Ambele sunt reglementate în regulamentul nostru şcolar, însă ce vreau să precizez: Comitetul reprezentativ al părinţilor, comitetele pe clase, neavând personalitate juridică, nu au dreptul că opereze cu fonduri. Acest fond al şcolii, dacă este colectat de către Comitetele reprezentative ale părinţilor nu este legal. Asociaţia de părinţi cu personalitate juridică poate colecta fonduri pentru că are o contabilitate şi dă seama organismelor de control. Chiar şi în această ultimă situaţie însă, sumele colectate de asociaţie nu sunt obligatorii pentru niciun părinte.
Nu este obligatorie achiziţionarea auxiliarelor didactice pe care profesorii şi învăţătorii le recomandă la clasă. Mai ales în învăţământul primar, este un adevărat elan al părinţilor care ar cumpăra zece auxiliare, pentru că au impresia că, cu cât este numărul mai mare, cu atât este mai clar garantată şi mai eficientă învăţarea copilului. Trebuie un echilibru şi o măsură în toate. Profesorii, învăţătoarele aduc şi pun la dispoziţia copilului diferite materiale didactice ajutătoare. Multe învăţătoare fac asta. Există şi metode alternative celor de achiziţiona la nesfârşit teancuri şi teancuri de cărţi. Toate aceste plăţi informale, gen fondul clasei, această goană după achiziţionarea de auxiliare, toate sunt pentru liniştea şi confortul părinţilor şi cerute de aceştia în cea mai mare parte. Nu mai vorbim de greutatea ghiozdanului bietului copil, care îşi deformează coloana.
