Alegerile prezidențiale produc zguduiri nu doar în lumea politică, ci și în cea culturală și artistică. Un adevărat scandal a izbucnit după ce actorul Radu Beligan a apărut pe scenă, în spatele premierului Victor Ponta, cu ocazia lansării acestuia în cursa pentru Cotroceni, petrecută pe Stadionul Național, chiar de ziua de naștere a candidatului.
Fost ministru al Culturii și al Externelor, scriitorul, filozoful și istoricul de artă Andrei Pleșu i-a adresat o scrisoare deschisă maestrului Radu Beligan, în care își exprimă dezamăgirea față de atitudinea publică a actorului.
Citește și: Scrisoarea de rămas-bun a lui Voiculescu: Își cere scuze în ziua sentinței
„Stimate maestre, scrie Pleșu, eram încă un fraged licean, cînd vă admiram pentru talentul dumneavoastră. Simţeam că nu era vorba de o simplă înzestrare, de un dar al naturii, ci şi de inteligenţă, cultură, subtilitate. Mai tîrziu, cînd am avut plăcerea să vă întîlnesc, toate presupunerile şi aşteptările mele au fost confirmate. Am descoperit umorul dumneavoastră, anvergura intelectuală a viziunii dumneavoastră despre lume şi despre meseria cu care, decenii întregi, v-aţi identificat pînă la contopire.”
După aceste dovezi de apreciere, Andrei Pleșu amintește de omagiile pentru Nicolae Ceaușescu publicate de Radu Beligan. „Ceea ce mă frapa, totuşi, era „îndemînarea” cu care le scriaţi. Nu aveaţi aerul că executaţi, ca alţii, o oarecare piruetă formală, o mică dedicaţie de circumstanţă. Puneaţi, în declaraţiile dumneavoastră, aceeaşi „originalitate”, acelaşi convingător patos al expresiei, aceeaşi „autenticitate”, pe care le foloseaţi şi pe scenă. Nu erau textele unui docil funcţionar de stat, erau „texte Beligan”, texte purtînd amprenta personalităţii dumneavoastră.”
„Ceauşescu era „cel care ascultă respiraţia ţării”, „cel care a şters din dicţionar cuvintele: oboseală, inerţie, stagnare, nepăsare, imposibilitate”, „cel care se odihneşte de o muncă prin altă muncă”, exponentul „a ceea ce e mai bun în noi”. Cu astfel de „alese şi înflăcărate” omagii, era inevitabil să deveniţi un „oficial”, membru al Comitetului Central şi deputat al Marii Adunări Naţionale”, scrie Andrei Pleșu. „Îmi spuneam, totuşi, că aşa erau vremurile, că acesta era preţul pe care trebuia să-l plătiţi, pentru a susţine eficient instituţia teatrului românesc: stabilitate administrativă, protecţie ideologică, turnee (de succes) în străinătate etc. Au făcut şi alţii la fel, poate cu mai puţin zel şi cu mai puţin „talent”, adaugă scriitorul.
Pleșu amintește și de un episod de delațiune al actorului: „am aflat, nu fără amărăciune, că aţi avut stupefianta idee să reclamaţi autorităţilor o producţie regizorală a lui Liviu Ciulei: „o crimă pentru actul de cultură în sine” – suna verdictul dumneavoastră”. Dar, spune Andrei Pleșu, a fost mereu gata să uite, întrucât „poţi regreta derapajele unor mari spirite, le poţi amenda, dar nu poţi să le excomunici brutal opera din teritoriul valorii. Performanţa rămîne, în sine, valabilă”.
Scriitorul relatează și episodul înlocuirii lui Radu Beligan de la conducerea Teatrului Național, ]n 1990, la cererea unui „grup de mari actori ai Teatrului Naţional (printre care regretatul Gheorghe Dinică)”. „Vă preţuiam încă destul ca să cred că pierderea unei lumeşti şefii nu vă va afecta. Nu eraţi „scos” din teatru, nu vi se cerea să renunţaţi la adevăratul dvs. „rol”: acela de mare actor. Vi se cerea, cu alte cuvinte, să fiţi doar mare actor. Din cîte ştiu, aţi primit, totuşi, prost „lovitura”, adaugă Andrei Pleșu, care mărturisește că, în ciuda acestor fapte, afecțiunea pentru marele actor a „continuat să prevaleze”.
„Din păcate, întregul eşafodaj, cu greu întreţinut, al admiraţiei mele s-a fisurat deunăzi, în urma unui „incident” în aparenţă minor. Aţi simţit nevoia, la vîrsta dvs., la statura dvs., să vă legaţi numele de un caraghios. Spectrul „stadionului” de tip coreean a reapărut în biografia dvs. într-un moment în care nimic nu-l mai poate justifica. Asta înseamnă că m-am înşelat. Că, înainte de 1989, nu aţi negociat util, sacrificîndu-vă de dragul teatrului, ci că ceva inexplicabil vă atrăgea în sfera puterii, oricît de pătată era ea”, șarjează Pleșu.
„Ca şi acum. Puterea talentului dvs., puterea minţii dvs. nu vă satisfăceau. Ca şi acum, voiaţi să fiţi în preajma celeilalte puteri, oricît e ea de trecătoare prin comparaţie cu puterea prestigiului dvs. profesional. Voiaţi, ca şi acum, să fiţi mai curînd pe scena ştabilor, decît pe aceea a colegilor dvs. Stimate maestre, Evident aveţi dreptul să susţineţi şi să alegeţi pe cine vreţi. Dacă se poate, cu argumente mai rezonabile. (…) Pe de altă parte, dvs. nu vă exercitaţi, pur şi simplu, dreptul la opinie, ci vă investiţi imaginea într-o jalnică operaţiune de propagandă, într-un exerciţiu manipulatoriu de un gust îndoielnic„, continuă scriitorul.
„De ce o faceţi (cu obişnuita dvs. „fineţe” culturală, gata să recurgă la locuţiuni latine)?”, se întreabă Andrei Pleșu. „Nu mai pot răspunde acestei întrebări cu „pogorămintele” pe care încercam să le invoc pe vremuri. Pot doar să fiu trist, infinit de trist, că înţelegeţi să ieşiţi din scenă cu o replică atît de trivială, atît de mărunt devotată conjuncturilor. Calibrul dvs. merita un amurg mai nobil”, își încheie fostul ministru al Culturii scrisoarea deschisă.
La scurtă vreme, un grup de actori ai Teatrului Național și alte persoane publice, printre care Florina Cercel, Adela Mărculescu, Marin Moraru și Costel Constantin, Societari de Onoare ai TNB, dar și Dida Drăgan, Angela Similea, Adrian Daminescu și Florin Apostol i-au răspuns lui Andrei Pleșu, tot printr-o epistolă publică. „Acest mesaj reprezintă un semnal de alarmă în faţa radicalismului, a intoleranţei şi a urii care se manifestă în societatea românească. Din păcate, aceste sentimente şi atitudini care atacă în mod direct fundamentele unei societăţi deschise sunt promovate (…) de reprezentanţii elitei culturale, de oameni care reprezintă repere sociale şi care excelează în domeniile lor de activitate. Suntem profund îngrijoraţi în acelaşi timp de atacul nedrept pe care domnul Andrei Pleşu l-a lansat la adresa Maestrului Radu Beligan, doar pentru că marele nostru actor a îndrăznit să aibă şi să exprime public o opinie şi o opţiune politică diferită de cea a domnului Pleşu”, scriu cei opt.
După ce îl acuză pe Andrei Pleșu de parti-pris politic, cei opt îl somează să își ceară (sic!) scuze față de Maestrul Radu Beligan.
