CFR Călători va introduce trenuri suplimentare, în perioada 29 aprilie – 4 mai 2015, cele mai multe dintre acestea având trasee spre și dinspre Litoral, informează, miercuri, compania de transport, într-un comunicat de presă, informează Agerpres.
”Rugăm toți pasagerii să țină cont de acest aspect când își planifică deplasările cu trenul și să consulte, pentru informații actualizate, fie pagina de internet a companiei, fie să telefoneze la biroul de informații din stația de plecare. În data de 1 mai 2015 agențiile de voiaj CFR vor fi închise”, se precizează în comunicatul citat.
Astfel, compania precizează că în unele zile libere din perioada 1—4 mai 2015, când traficul de călători este extrem de redus, unele trenuri InterRegio și Regio nu vor circula.