2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDecizia CD: Bugetarii pot cumula, din nou, pensia și salariul

Decizia CD: Bugetarii pot cumula, din nou, pensia și salariul

Inițiativa legislativă a unor parlamentari PSD și PC referitoare la cumularea pensiei și salariilor bugetarilor a fost adoptată, miercuri, de Camera Deputaţilor, cu 220 de voturi ”pentru”, 6 voturi ”împotrivă” şi 41 abţineri, informează Mediafax.

La vot a fost prezent şi premierul Victor Ponta.

Propunerea legislativă iniţiată, printre alţii, de Valeriu Zgonea, Gabriel Vlase, Florin Iordache, Ilie Sârbu, Ana Birchall, Bogdan Ciucă, prevede abrogarea prevederilor din legea 329/2009 potrivit cărora se interzice cumulul pensiei cu salariul în cazul angajaţilor din sistemul public pentru care nivelul pensiei nete aflată în plată depăşeşete câştigul slarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului.

Comisiile de buget şi muncă au avizat favorabil acest proiect, considerând că, ”prin stabilirea imperativă a limitei cuantumului pensiei până la care se poate realiza cumulul cu salariul, se produc discriminări, dar şi limitări ale accesului şi dreptului la muncă în sistemul public, pentru persoane cu pregătire temeinică, experienţă şi expertiză în anumite domenii, cum ar fi apărare, ordine publică, siguranţă naţională, compartimentele de protecţie a informaţiilor clasificate, departamentele de poliţie comunitară, oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, precum şi multe alte autorităţi şi instituţii publice”.

Deputatul PSD Ana Birchall a spus că proiectul repară o nedreptate făcută de Guvernul Boc şi vor fi beneficiari şi persoanele sub vârsta standard de pensionare, cum ar fi cadrele militare, dar şi alţi pensionari, fără discriminare.

Liderul deputaților PNL, George Scutaru, a spus că acest proiect copiază un proiect al PNL şi că Guvernul trebuie să dea un răspuns şi pentru pensiile militarilor.

Liderul deputaților PDL, Gheorghe Tinel, a arătat că PSD trebuie să vină cu soluţii pentru tinerii care nu au loc de muncă.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect pe care Senatul l-a respins anterior.

Cele mai citite

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....
Ultima oră
Pe aceeași temă