3.2 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialCasa Albă: Obama nu se va întâlni cu Putin şi Rohani la...

Casa Albă: Obama nu se va întâlni cu Putin şi Rohani la Adunarea Generală ONU

Casa Albă a anuţat că preşedintele american Barack Obama nu are programată nicio întâlnire cu omologii săi Vladimir Putin şi Hassan Rohani la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York relatează AFP, preluată de Mediafax.

"Din câte ştiu, niciunul dintre cei doi bărbaţi nu figura în programul preşedintelui pentru săptămâna viitoare", a declarat Joseph Earnest, un purtător de cuvânt al Executivului american, în cursul unei conferinţe de presă.

Ultima întâlnire între Obama şi Putin, angajaţi de câteva luni într-o dispută pe tema crizei ucrainene, datează de la începutul lui iunie, în Franţa. Cei doi lideri s-au întreţinut timp de aproximativ zece minute în marja unei ceremonii organizate cu ocazia aniversării a 70 de ani de la Debarcarea în Normandia.

În urmă cu un an, o eventuală întâlnire între Obama şi Rohani a făcut obiectul unor intense speculaţii la ONU, dar nu a avut loc.

Cei doi preşedinţi au discutat în cele din urmă la telefon după încheierea Adunării Generale. Contact fără precedent la acest nivel între Statele Unite şi Iran de la Revoluţia Islamică din 1979, discuţia telefonică a avut loc în timp ce Rohani era în drum spre aeroport din New York.

Cele mai citite

Uniunea Europeană accelerează extinderea în Balcani: șase miliarde de euro pentru dezvoltare

Noua șefă a diplomației europene, Kaja Kallas, a anunțat miercuri obiective ambițioase pentru extinderea Uniunii Europene în Balcanii de Vest. „Vrem să vedem progrese...

Bulgaria introduce controale la granița cu România înainte de aderarea completă la Schengen

Cu doar câteva zile înainte de aderarea completă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen, autoritățile de la Sofia au hotărât instituirea controalelor la...

Franța acuză Rusia de manipularea influencerilor pentru propagandă pro-rusă

Franța a acuzat Rusia de angajarea a mii de influenceri europeni pentru a răspândi mesaje pro-ruse, inclusiv în țări precum România. Declarația a fost făcută...
Ultima oră
Pe aceeași temă