Familia lucrătorului umanitar britanic David Haines, ameninţat cu moartea de către militanţi din cadrul grupării Statul Islamic (SI) într-o înregistrare video publicată recent, a adresat un apel răpitorilor acestuia, cărora le cere să-l elibereze, relatează AFP.
Într-un comunicat publicat de către Foreign Office sâmbătă, familia lui Haines afirmă că răpitorii nu au răspuns niciuneia dintre încercările pe care le-a făcut de a-i contacta.
"Suntem familia lui David Haines. Am trimis mesaje la care nu am primit niciun răspuns. Le cerem celor care l-au răpit pe David să ne contacteze", scrie familia.
Haines, un scoţian în vârstă de 44 de ani, a fost răpit în Siria în martie 2013 şi ameninţat cu execuţia într-o înregistrare video a decapitării unui ostatic american, Steven Sotloff, publicată la începutul acestei luni.
În înregistrarea autentificată de către Casa Albă, călăul lui Sotloff, care vorbeşte cu un accent britanic, ameninţă cu execuţia sumară a lui David Haines.
Angajat în domeniul umanitar din 1999, David Haines efectua prima sa misiune, pentru ONG-ul francez Acted, în calitate de responsabil cu logistica, în tabăra de refugiaţi de la Atmeh, un sat sirian situat în apropiere de frontiera cu Turcia.
"Acted este profund tulburată de imaginile difuzate la începutul săptămânii", scria asociaţia într-un comunicat, şi "condamnă ferm violenţa şi ameninţările faţă de David".