Degradarea accelerată a libertății de expresie în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România, amenință stabilitatea și servește interesele Rusiei. Tot mai multe voci cer sancționarea statelor inclusiv prin blocarea fondurilor UE.
Statele NATO au remarcat la Summit-ul de la Newport rolul jucat de mass-media obediente Kremlinului în pregătirea invaziei din Ucraina în cadrul așa-numitului „război hibrid“ desfășurat de Rusia în această țară. NATO nu a reușit încă să găsească instrumentele de a contracara acest război propagandistic necontenit purtat împotriva Occidentului și nu a reușit nici măcar să își dea seama dacă este competentă să o facă sau dacă nu cumva această sarcină ar trebui să revină Uniunii Europene. Ce-i drept UE a creat anul trecut European Endowment for Democracy, un organism destinat sprijinirii organizațiilor democratice în fostele republici sovietice, Orientul Mijlociu și Nordul Africii, care a oferit, de exemplu, sprijin unor ONG-uri ucrainene sau publicației Kyiv Post, precum și unor organizații din Moldova. Ce te faci însă când angajamentul față de libertățile fundamentale se degradează într-un stat membru al Uniunii Europene? UE are instrumente reduse pentru a susține și întări organizațiile democratice și mass-media independente în statele membre și, ca urmare, situația s-a degradat în unele din noile state membre după aderarea la UE.
În februarie, la conferința de securitate de la München, secretarul de stat american John Kerry a remarcat această degradare în discursul său: „Asistăm la o tendință tulburătoare în mult prea multe părți din Europa Centrală și de Est și Balcani. Aspirațiile cetățenilor sunt încă o dată călcate în picioare de interese corupte, oligarhice, interese care folosesc banii pentru a reprima opoziția politică și criticile, pentru a cumpăra politicieni și organe media, pentru a slăbi independența justiției și drepturile organizațiilor nonguvernamentale”.
Ochii Americii și Europei au fost ațintiți în primul rând asupra Ungariei, unde regimul lui Viktor Orban a redus libertățile civile prin Constituție, urmărește să înregistreze ONG-urile care se opun guvernului drept „agenți străini” în exact aceeași manieră utilizată de Putin în Rusia și a adoptat măsuri dramatice de restrângere a libertății de expresie.
Reacții peste Ocean
În iulie, imediat după discursul lui Orban de la Băile Tușnad în care a expus proiectul de a transforma Ungaria într-o „democrație ne-liberală” după modelul Rusiei, Chinei, Turciei și Singapore, cotidianul Washington Post a publicat un editorial în care a cerut Uniunii Europene, „să arate clar statelor membre că nu pot să culeagă roadele apartenenței la UE în timp ce încalcă angajamentele din tratatul de aderare privind libertatea de expresie și statul de drept. Statele Unite, la rândul lor, ar trebui să își diminueze relațiile cu guvernul domnului Orban. Domnul Orban s-a exclus pe sine din Occidentul democratic și ar trebui tratat ca atare”. Ieri, The New York Times a publicat un articol semnat de Philip N Howard, profesor la Central European University din Budapesta și la University of Washington, care descrie modul în care Guvernul Orban reprimă libertatea presei. Potrivit profesorului Howard, strategia media a lui Orban are mai multe componente. „Mai întâi, controlul de facto asupra Autorității Media i-a permis să facă numiri politice chiar și în pozițiile minore ale instituției. În al doilea rând, agenția nu reglementează numai concurența în mass-media și licențele de emisie, ci are autoritate și asupra conținutului. Mass Media este obligată să respecte ordinea constituțională, dar ce înseamnă aceasta rămâne la latitudinea oamenilor numiți de Orban. Organizațiile de media sunt obligate să prezinte date despre angajați și contracte, precum și despre conținutul editorial și de advertising până la cel mai mic detaliu (…) Autoritatea a primit puteri neobișnuit de mari: Această agenție a cărei independență este îndoielnică are la dispoziție o gamă largă de mijloace represive de la amenzi, suspendare, revocarea licențelor de emisie și până la închiderea afacerilor (…). Anul trecut, Guvernul a lansat o politică de favorizare a companiilor media prietenoase, unde cumpără reclamă, pe care o retrage organizațiilor media critice. Acum (din luna iunie, n.n) a impus o nouă taxă pe reclamă care obligă companiile de media să transfere guvernului o porțiune semnificativă din profitul stabilit înaintea calculării impozitelor. În esență, aceasta este o naționalizare parțială a industriei media.”, conchide profesorul american. Taxa respectivă se poate ridica la până la 40% din veniturile organizației mass-media respectivă și a fost impusă „cu dedicație”, anume pentru a forța falimentul postului de televiziune RTL, care face parte din grupul Bertelsmann, una din ultimele televiziuni care nu este controlată de Orban și de apropiații săi. Obsesia pentru controlul presei nu se limitează însă numai la televiziune, radio și presa scrisă, ci se extinde și asupra publicațiilor online, supuse acelorași reglementări și taxe. Howard cere Uniunii Europene, la fel ca cei de Washington Post, blocarea fondurilor destinate Ungariei pentru următorul exercițiu bugetar al UE, și la fel a făcut și Guvernul Norvegiei, care a retras un program de granturi de 140 milioane de euro destinat societății civile pentru că Guvernul Orban a încercat să re-direcționeze acești bani către acoliții săi. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a refuzat să dea curs cererilor norvegiene, dar, pe măsură ce Ungaria lui Orban se va putiniza în ritm accelerat, numărul celor care vor solicita pedepsirea Ungariei va crește. Dacă Statele Unite se vor alătura acestor voci, Bruxelles-ul va trebui să răspundă. La Budapesta s-au aprins deja becurile de alarmă și Guvernul transmite prin intermediari că ar dori organizarea unei reuniuni Obama-Orban în care cel din urmă să explice cum stau de fapt lucrurile în Ungaria, dar există șanse zero ca așa-ceva să se întâmple.
România apucă pe calea Ungariei
În rapoartele Freedom House privind libertatea presei există trei țări membre UE, catalogate drept „parțial libere” – Bulgaria, Ungaria și România – iar celelalte state din Europa Centrală și de Est nu sunt prea departe. Situația Autorității Media din Ungaria seamănă în mod izbitor cu aceea a Consiliului Național al Audiovizualului. La fel cum a făcut cu Avocatul Poporului, Victor Ponta și-a subordonat de facto CNA, care a sancționat masiv organizațiile de opoziție protejându-le de orice consecințe pe cele care susțin Guvernul, Antena 3 și România TV, indiferent de abuzurile, manipulările și minciunile și atacurile lansate de acestea. Aceasta în pofida faptului că există avertizări serioase din partea Comisiei Europene. În raportul MCV din ianuarie 2013, se precizează: „Comisia ar dori, de asemenea, să atragă atenția asupra rolului mijloacelor de informare în masă. Au existat numeroase exemple de mijloace de informare în masă care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar, precum și anumite îndoieli cu privire la eficacitatea activității de supraveghere desfășurată de Consiliul Național al Audiovizualului. Situația sugerează necesitatea unei revizuiri a normelor existente pentru a garanta faptul că libertatea presei este însoțită de o protecție corespunzătoare a instituțiilor și a drepturilor fundamentale ale persoanelor, precum și pentru a pune la dispoziție măsuri reparatorii eficiente” și recomandă „Revizuirea standardelor existente pentru a se garanta existența unor mijloace de informare în masă libere și pluraliste, asigurându-se, totodată, măsuri reparatorii eficiente împotriva încălcării drepturilor fundamentale ale omului și împotriva exercitării de presiuni nejustificate și a recurgerii la acte de intimidare de către mijloacele de informare în masă asupra sistemului judiciar și a instituțiilor implicate în combaterea corupției. Ar trebui să se dea asigurări CNA cu privire la independența sa efectivă, iar acesta ar trebui să își îndeplinească pe deplin rolul prin instituirea și aplicarea unui cod de conduită în această privință.”
De atunci, lucrurile s-au agravat în peisajul media românesc.
