35.000 de turiști ajung anual la baza celui mai înalt vârf montan din lume, deși o expediție până pe culme poate ajunge până la 120.000 de dolari.
Avalanșele declanșate pe Muntele Everest de cutremurul care a devastat Nepalul sămbătă dimineața au ucis 18 alpiniști și au rănit peste 60, multe alte persoane fiind date dispărute, potrivit BBC. Autoritățile nepaleze au anunțat că 210 alpiniști au rămas blocați din cauza zăpezii și a stâncilor care au căzut în taberele 1 și 2 de pe Everest, elicopterele zburând ieri în continuu pentru a-i aduce în siguranță.
Cum de se aflau atât de multe persoane în Himalaya, cel mai înalt lanț muntos din lume, în care a avut loc cutremurul? Această întrebare readuce în prin plan discuțiile despre comercializarea excesivă a acestui punct fierbinte cucerit pentru prima dată în urmă cu 60 de ani de neozeelandezul Edmund Hillary.
“Ruta către vârful lumii a devenit prea aglomerată”, scria în 2013, revista Național Geographic. “Primul american care a ajuns pe creasta Muntelui Everest a fost James Whittaker, care a reușit acea ascensiune în 1963. Acolo pe culme, alături de ghidul său șerpaș, cei doi bărbați erau cât se poate de singuri. În 2013, când o echipă a revistei National Geographic a urcat muntele pentru a marca aniversarea reușitei lui Whittaker au descoperit că acum această provocare nu mai e tocmai o provocare”, scrie revista americană.
O comercializare excesivă în ultimele două decenii a tururilor cu ghid au făcut ca Everestul să fie mai accesibil atât pentru experți, cât și pentru novici. Circa nouă din zece alpiniști care ajung pe vârf au făcut-o cu ajutorul ghizilor, afirmă National Geographic. “Asta nu înseamnă că urcarea pe Everest e ușoară: zece decese au fost înregistrate în 2012, inclusiv trei ghizi șerpași. Dar astăzi – ca și cum altitudinea, vântul, lipsa de oxigen nu ar fi suficiente pentru a-i demoraliza – cățărătorii urcă pe trasee care sunt poluate, cu gunoaie care se scurg dintre ghețari și piramide de excremente umane murdărind taberele de la înâlțime”, este descrierea crudă oferită de publicația americană. Anul trecut, alte 12 persoane au murit după ce au fost surprinse de o avalanșă. Printre victime s-au numărat cetățeni nepalezi, polonezi, dar și israelieni. 40 de persoane au fost salvate.
Revista afirmă că aglomerația este atât de mare că se formează cozi cu turiștii care vor să ajungă în vârf. “Între timp, sub Hillary Step, cozile erau atât de lungi că unele persoane care urcau așteptau mai mult de două ore, tremurând, devenind tot mai slăbiți – asta chiar dacă vremea era excelentă. Dacă aceste gloate de cățărători ar fi fost surprinși de o furtună, cum s-a întâmplat în 1996, numărul de morți ar fi fost cutremurător”, potrivit publicației. În 1996, opt cățărători au murit și alți câțiva au rămas blocați după o furtună în apropierea vârfului.
35.000 de persoane vizitează regiunea Everestului în fiecare an, potrivit Daily News, iar banii pe care-i cheltuiesc pentru ghizi și permise sunt cruciali pentru economia nepaleză, o țară foarte săracă din Asia. “A deveni, în cuvintele cățărătorilor, un munte comercial”, potrivit Daily News.
Dacă vârfurile mai mici din munții Himalaya pot fi escaladați pe gratis, pentru culmile cele mai înalte turiștii au nevoie de un permis guvernamental pentru care se plătește o sumă diferită de bani, în funcție de înălțime. “Munții mai înalți de 6501 metri sunt proprietate premium. Valoarea de bază a permisului este de 1000 de dolari și crește cu 500 de dolari pentru fiecare 500 de metri. Astfel, pentru Muntele Everest, de 8848 de metri, permisul ajunge la circa 3350 de dolari”, potrivit portalului howstuffwork.com În plus, un cățărător care vrea să urce până pe cel mai înalt vârf trebuie să mai achite o redevență de 25,000 pentru el și circa 70.000 de dolari pentru un echipaj de șapte persoane, conform Nepal Mountain News. În total, o expediție pe acoperișul lumii poate ajunge la circa 120.000 de dolari.
Industria turismului aduce, astfel, Nepalului circa jumătate de miliarde de dolari anual, iar cei mai mulți bani vin tocmai de la cei care vor să ajungă pe Everest. De exemplu, în periodele în care poate fi realizată cățărarea, populația regiunii Khumbu, de la baza Muntelui Everest crește de la circa 40.000 de persoane la 700.000 de persoane, iar un șerpas poate câștiga numai la o singură cățărare și 2000 de dolari, mult peste veniturile obișnuite din Nepal.
