Primăria Cluj-Napoca a obţinut desfiinţarea porţii spre Parcul Rozelor de pe malul Canalului Morii, realizată ilegal de Asociaţia de Proprietari de pe strada Plopilor nr. 68. În urma somaţiilor şi a cererilor de executare silită a obligaţiei „de a face”, formulate de Poliţia Locală, proprietarul imobilului din zonă a îndepărtat acea construcţie ilegală, iar accesul spre Parcul Rozelor a fost redat publicului.
Închiderea accesului public de către proprietarii apartamentelor de lux de pe strada Plopilor nr. 68 în defavoarea celor care locuiesc în blocuri obișnuite a stârnit un imens scandal. ”Primăria Cluj-Napoca, prin intermediul Direcţiei Generale Poliţia Locală, a demarat în 2013 procedurile de desfiinţarea acestei porţi”, spun reprezentanții municipalității, care au adăugat că au fost nevoiți să aștepte decizia instanței pentru a desființa poarta ilegală.