18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialObama: ”E clar că forţe ruse se află în Ucraina”

Obama: ”E clar că forţe ruse se află în Ucraina”

Preşedintele american Barack Obama a declarat că toată lumea poate vedea cum forţe ruse se află în Ucraina, anunţând totodată că se va întâlni cu președintele Ucrainei, Petro Poroşenko, în cursul lunii viitoare, la Casa Albă, transmite Mediafax.

"Rusia este responsabilă de violenţele din estul Ucrainei. Violenţa este încurajată de Rusia. Separatiştii sunt antrenaţi de Rusia. Ei sunt înarmaţi şi finanţaţi de Rusia", a denunţat preşedintele american.

"Este evident în ochii întregii lumi că forţe ruse se află în Ucraina", a declarat Obama, în cursul unei conferinţe de presă.

Totuşi, el a subliniat că Statele Unite "nu vor recurge la forţă pentru a soluţiona problema ucraineană".

"Incursiunea rusă care are loc la ora actuală în Ucraina nu poate duce decât" la sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei, a adăugat preşedintele american.

De asemenea, în cursul unei convorbiri telefonice, Obama şi cancelarul german Angela Merkel au convenit că acţiunile Rusiei în Ucraina "nu pot rămâne fără consecinţe", a anunţat Berlinul.

Preşedintele american şi cancelarul german au "avertizat că un astfel de comportament (al Rusiei) nu poate rămâne fără consecinţe", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului german.

În acest context, Obama a declarat că îl va primi pe Poroşenko luna viitoare, la Casa Albă, mai scrie Mediafax.

Ambasadorul Statelor Unite la Naţiunile Unite, Samantha Power, a declarat joi că Rusia trebuie să înceteze "minciunile" şi operaţiunile de alimentare a conflictului din Ucraina.

La rândul său, ambasadorul rus Vitali Ciurkin a acuzat Statele Unite că trimit în Ucraina "zeci de consilieri", iar armata ucraieană "bombardează civili".

Administraţia prooccidentală de la Kiev a afirmat joi că "trupe ruse" au preluat controlul asupra oraşului frontalier strategic Novoazovsk, situat la 100 de kilometri sud de bastionul rebel Doneţk. Kievul a denunţat, de la începutul crizei, prezenţa unor mercenari şi militari ruşi pe teritoriul ucrainean.

Aleksandr Zaharcenko, "premierul" autoproclamatei "Republici populare Doneţk", a confirmat că aproximativ 4.000 de mercenari ruşi, inclusiv mulţi militari activi aflaţi în concediu, au participat în ultimele luni la luptele din sud-estul Ucrainei. Însă Ministerul rus al Apărării a dat asigurări că în estul Ucrainei nu sunt militari ruşi.

Cele mai citite

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă