Grupul francez CECAB a fost amendat cu 18 milioane de euro, în timp ce compania olandeză Coroos va plăti 13,6 milioane de euro, scrie Agerpres citând DPA. Din cartel făcea parte şi firma franceză Bonduelle, care a obţinut imunitate şi nu a mai plătit amenda de aproximativ 250 de milioane de euro, pentru că a dezvăluit înţelegerea secretă, care s-a derulat în perioada 2000 – 2013, a anunţat vineri Ecxecutivul comunitar.
Coroos şi CECAB, alături de Bonduelle, au recunoscut că au făcut parte din cartel, colaborând pentru a stabili preţurile şi ajungând la un acord privind cota de piaţă şi volumele de vânzări. Cele trei firme s-au înţeles asupra conservelor de fasole, mazăre şi porumb dulce vândute retailerilor din ţări europene, a precizat Comisia Europeană. Instituţia a informat că va continua ancheta în cazul unei a patra firme, Conserve Italia.