11.7 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialStatul vrea despăgubiri de la companiile privatizate

Statul vrea despăgubiri de la companiile privatizate

Companiile privatizate care vând terenuri fără să-şi fi majorat capitalul vor trebui să plătească despăgubiri statului român, conform unui proiect al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).

"Societăţile comerciale care au înstrăinat terenul, după primirea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, fără a opera înregistrarea majorării de capital social cu contravaloarea acestuia la oficiul registrului comerţului, vor plăti instituţiei publice implicate, în termen de 90 de zile de la notificarea primită de la acestea, o despăgubire echivalentă cu valoarea terenului determinată printr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, în condiţiile legii", se arată în proiectul de ordonanţă a Guvernului elaborat de AAAS, scrie Mediafax.

În proiect se menţionează că multe companii care au obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care le aveau în folosinţă nu şi-au majorat capitalul social cu valoarea aceastora sau l-au majorat cu o valoare "incorect determinată".

Prevederea plăţii de despăgubiri către stat vine ca o completare la un alt proiect de act normativ, elaborat în luna iunie. Proiectul din iunie prevedea că societăţile comerciale trebuie să îşi reevalueze terenurile pe care le-au cumpărat de la stat şi să îşi majoreze corespunzător capitalul social cu valoarea acestora, precum şi să emită în favoarea statului noi acţiuni, cu plata dividendelor, dacă nu au majorat capitalul sau l-au calculat incorect, mai scrie Mediafax.

Conform legii în vigoare, dacă proprietarii unei companii cumpărate de la stat primesc, după privatizare, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, capitalul social trebuie majorat de drept cu valoarea terenurilor, care vor fi considerate aport în natură al statului şi în schimbul cărora vor fi emise acţiuni suplimentare, care revin instituţiei publice implicate. Prin majorarea capitalului social şi emiterea de noi acţiuni, statul beneficiază de potenţiale dividende, bani care sunt vărsaţi la buget.

Proiectul de ordonanţă precizează că, dacă firma privatizată este în reorganizare sau faliment, despăgubirea se înregistrează în tabelul de creanţe cu valoarea terenului, în categoria creditorilor garantaţi.

Cele mai citite

FOTO. WhatsApp pregătește schimbări majore. Aplicația își va modifica designul

WhatsApp, aplicația cu milioane de utilizatori, își pregătește utilizatorii pentru o serie de schimbări semnificative. Una dintre cele mai notabile este modificarea designului aplicației....

VIDEO. O celebră știristă povestește despre cum a fost dată afară de la PRO TV, după doar o emisie. “Ai intrat pe post astăzi,...

Andreea Liptak a luat o decizie curajoasă acum mulți ani, părăsind PRO TV pentru a urma o altă cale în lumea afacerilor. Această schimbare...

Tesla soluționează procesul de hărțuire sexuală intentat de un muncitor dintr-o fabrică

Tesla a soluționat un proces intentat de o fostă angajată a unei fabrici care susține că a fost concediată pentru că s-a plâns de...
Ultima oră
Pe aceeași temă