„Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public, referitor la faptul că un angajat al unui club sportiv din Ploieşti ar fi agresat sexual minorele sportive în vestiarul acestora, Compartimentul de Relaţii Publice al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova este abilitat să comunice următoarele: în data de 29 septembrie a.c., în urma materialelor apărute în presa online la aceeaşi dată, ne-am autosesizat”, au precizat reprezentanţii IPJ Prahova.
Conform sursei citate, la nivelul Poliţiei Municipiului Ploieşti a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală.
„În cauză, se efectuează verificări, iar în funcţie de rezultatul acestora se vor dispune măsuri în consecinţă”, a mai anunţat IPJ Prahova.