-2.9 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecialComisia Europeană sancţionează Germania. Care este motivul

Comisia Europeană sancţionează Germania. Care este motivul

Comisia Europeană a decis, marţi, lansarea unei proceduri de sancţionare împotriva Germaniei pentru presupusa încălcare a legislaţiei comunitare prin aplicarea principiului salariului minim în sectorul transporturilor, potrivit unui comunicat oficial, citat de Mediafax.

În urma unui schimb de informaţii cu autorităţile germane, Comisia Europeană a trimis o scrisoare oficială de înştiinţare, acesta fiind primul pas în cadrul procedurii de sancţionare pentru presupusa încălcare a reglementărilor comunitare (infringement).

„Chiar dacă susţine introducerea salariului minim în Germania, Comisia Europeană consideră că aplicarea Legii salariului minim tuturor operaţiunilor de transport de pe teritoriul german restricţionează libertatea de a oferi servicii şi de a asigura libera circulaţie a produselor”, precizează comunicatul.

„Aplicarea acestor măsuri pentru operaţiuni internaţionale sau pentru cele de trazit nu poate fi justificată, creând bariere administrative disproporţionate care împiedică funcţionarea corespunzătoare a pieţei comune. Comisia Europeană consideră că sunt disponibile măsuri proporţionate pentru asigurarea protecţiei sociale a angajaţilor şi pentru garantarea concurenţei corecte, permiţând şi circulaţia liberă a serviciilor şi bunurilor”, subliniază Executivul UE.

Autorităţile germane vor avea la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor Comisiei Europene.

Germania este a 22-a ţară membră a Uniunii Europene care introduce salariul minim în domeniul transporturilor. Legea a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2015, salariul minim fiind de 8,5 euro pe oră. Problema este că legea se aplică şi companiilor din afara Germaniei care oferă servicii pe teritoriul german.

Cele mai citite

Peste 1000 de polițiști sud-coreeni încearcă să-l aresteze la reședința lui oficială pe președintele suspendat Yoon Suk Yeol

În jur de 1000 de polițiști se află la această oră la reședința oficială a președintelui suspendat Yoon Suk Yeol pentru a-l aresta. Ofițerii...

Tudorel Toader: Călin Georgescu ar trebui și va putea să candideze și românii să voteze

Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, spune Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgescu la alegerile...

Coreea de Sud ar putea colabora cu Kievul pentru transferul soldaților nord-coreeni capturați de Ucraina

Ministerul de Externe al Coreei de Sud anunță că va colabora cu Ucraina dacă soldații nord-coreeni capturați cer să defecteze, scrie Kyiv Independent. Declarația...
Ultima oră
Pe aceeași temă