FBI a decis să ancheteze moartea tânărului de culoare din Missouri, împușcat de polițiști, în circumstanțe neclare, relatează AFP, conform Mediafax. Ancheta vine după mai multe proteste organizate de comunitate, în care se cere dreptate.
Poliţia de la nivel federal "a lansat o anchetă federală vizând eventuale încălcări ale drepturilor civice, care va completa ancheta poliţiei din comitatul St-Louis", a declarat pentru AFP Cheryl Mimura, o purtătoare de cuvânt a Biroului FBI local.
Secretarul american al Justiţiei Eric Holder a anunţat, citat într-un comunicat, că incidentul "merită o anchetă completă", care va fi efectuată de către FBI în colaborare cu servicii din cadrul Departamentului Justiţiei.
Citește și: SUA: Proteste violente, după ce un adolescent de culoare a fost împuşcat de poliţie
Revolte au izbucnit, iar magazine au fost jefuite în noaptea de duminică spre luni în acest oraş de la periferia Saint-Louis, după uciderea cu o zi înainte a lui Michael Brown, în vârstă de 18 ani, de către un poliţist.
Doi poliţişti au fost răniţi, iar 32 de persoane au fost arestate pentru jefuirea unor magazine.
Versiunile despre circumstanţele decesului tânărului diferă. Potrivit unui martor, Michael Brown mergea pe stradă, iar un agent de poliţie s-a luat de el şi a tras asupra adolescentului în timp ce acesta avea mâinile ridicate.
Potrivit poliţiei, Michael Brown a fost ucis după ce a agresat un poliţist şi a încercat să-l dezarmeze.
Tânărul a fost împuşcat "în mai multe rânduri", potrivit poliţiei. Tânărul a fost împuşcat de opt ori, potrivit familiei adolescentului.
Uciderea lui Michael Brown este, "din nou, uciderea absurdă a unei persoane de culoare", a declarat avocatul familiei, Benjamin Crump, prezent la conferinţa de presă. Crump a fost avocatul familiei lui Trayvon Martin, un tânăr de culoare omorât în 2012 de către un vigil într-un cartier din Florida (sud-est). Uciderea lui Trayvon Martin a relansat în Statele Unite o dezbatere asupra rasismului şi legislaţiei care stabileşte cadrul legitimei apărări.
"Nu violenţă, ci dreptate", a adăugat Lesley McSpadde, mama tânărului, extrem de afectată, abia putând să vorbească.
Primarul oraşului James Knowles a declarat luni, într-un interviu pentru CNN, că va fi efectuată o anchetă imparţială, dar nu de către instanţele municipale, ci de către poliţia de la nivelul comitatului St-Louis. "Se va face dreptate", a dat el asigurări.
"Este o anchetă foarte complicată", a declarat Jon Belmar, şeful poliţiei comitatului St-Louis. "Trebuie să fie. Un om şi-a pierdut viaţa. Un poliţist este implicat. Ancheta trebuie să fie făcută bine" a spus el.
Calmul a revenit în oraş luni dimineaţa, dar şcolile au rămas închise, potrivit ziarului local St-Louis Post Dispatch.
Câteva sute de persoane au participat luni la o manifestaţie, fără incidente, cerând să se facă dreptate.