5.2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSportFormula 1UPDATE Baronul PSD de Brăila ELIBERAT de Tribunalul Galați !

UPDATE Baronul PSD de Brăila ELIBERAT de Tribunalul Galați !

UPDATE 8 august, ora 21 50

Baronul PSD Gheorghe Bunea Stancu, președintele Consiliul Județean Brăila,  a fost eliberat  din arestul Poliției de către  instanța Tribunalului GALAȚI, ca  și Florin Mija, vicepresedintele CJ, dar vor fi arestați la domiciliu, au declarat surse judiciare pentru România Liberă. Nicolae Moisiu,  seful achizițiilor publice, a fost fost pus sub control judiciar.

 Cei trei au fost încătușați  de DNA Galați pentru abuz în serviciu în formă continuată și , în cazul lui Bunea Stancu, și pentru conflict de interese. 

Decizia poate fi atacată de către  DNA la instanța Curții de Apel Galați.

 Potrivit unor surse judiciare, între motivele "descătușării" reținuților  ar fi și faptul că în ultima expertiză,  făcută de aceeasi expertă care a evaluat prejudiciile din dosarul ICA-VOICULESCU, s-a constatat "nereal" un prejudiciu total de circa trei milioane de lei, rezultat din acordarea nelegală a  10 contracte de achiziții publice,  atribuite preferențial fie către firma  controlată de baronul PSD Bunea Staancu, CONCIVIA SA,  fie către  firme apropiate de PSD, Tancrad si Tehnoplus.

Se poate spune că instanțele din teritoriu sunt mult mai blânde (eufemism) decât cele bucureștene, unde, în dosarul "ICA", expertiza făcută de același expert a contat ca probă în administrarea pedepsei de 10 ani închisoare inculpatului Dan Voiculescu.

UPDATE ora 7.30

Președintele Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost REȚINUT de procurorii anticorupție pentru abuz in serviciu în formă continuată și conflict de interese.

Au mai fost reținuți  vicepreședintele CJ Brăila, Florin Mija, și Moisiu Nicolae, șeful achizițiilor publice pentru județul Brăila, membri în comisiile de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată. Ei vor fi prezentați judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Galați pentru obținerea arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile. 

În libertate sunt cercetați Georgel Ghene, Jenica Dumitrașcu, Vasile Puia, Ionică Popescu, Ionel Pușcă, funcționari publici, membrii în comisiile de licitații pentru atribuirea contractelor de achiziții publice, suspectați de abuz în serviciu în formă continuată. Tot în libertate sunt cercetați  Vasile Soare și Cristian Cătălin Stăncic, administratorii societăților comerciale CONCIVIA SA Brăila  și TANCRAD Galați , pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu în formă continuată, iar Camelia Bratu, Cornel Grigore și Claudiu Ciudatu, diriginți de șantier la data săvârșirii faptei, sunt suspectați de abuz în serviciu.

Din ordonanțele de reținere întocmite de procurori a reieșit că în cauză există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, în perioada 2009–2010, inculpații Gheorghe Bunea Stancu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brăila (ordonator principal de credite), Mija Florin și Moisiu Nicolae și-au încălcat atribuțiile de serviciu, în contextul procedurilor de atribuire a unor contracte de achiziții publice, pentru realizarea unor obiective de interes local și județean, organizate de Consiliul Județean Brăila.

Modul în care au fost organizate și s-au derulat procedurile de achiziție publică în perioada de referință – susțin procurorii în ordonanțele de reține –  a condus la situația ca, un număr de trei societăți comerciale ( CONCIVIA SA- controlată de Bunea Stancu, precum și  TANCRAD și TEHNOPLUS – firme apropiate PSD – nn) să dețină monopolul lucrărilor licitate de Consiliul Județean Brăila, fiind practic singurele firme care participă și câștigă contractele de achiziție publică pe plan local și județean.
În situația în care existau și alți ofertanți, firmele agreate fie ofereau prețul cel mai mic, fie îndeplineau „anumite” condiții apreciate ca esențiale de către membrii comisiilor de analizare și evaluare a ofertelor, situație care, în mod inevitabil, a condus la câștigarea procedurilor respective.
Interesul președintelui Consiliului Județean Bunea Stancu pentru câștigarea procedurilor de achiziție publică de către una dintre firme – CONCIVIA SA –  este subliniat de faptul că, în mod indirect, este acționar la această firmă.
La această situație s-a ajuns datorită exercitării defectuoase a atribuțiilor de serviciu de către membrii comisiei de evaluare a ofertelor, prin alegerea unor oferte financiare neprofitabile, dar și gestionării ineficiente a bugetului local de către președintele Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, care avea și calitatea de ordonator principal de credite.
Urmare a îndeplinirii în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu de către funcționarii menționați s-a cauzat un prejudiciu în valoare totală de 2.924.817,60 lei și vătămarea intereselor legitime ale agenților economici care au participat la procedurile de achiziții publice și au fost descalificați în mod discriminatoriu, susțin procurorii DNA.

Citește și: SURSE. Președintele CJ Brăila, Bunea Stancu, riscă reținerea. Firma sa, CONCIVIA, deţine monopolul asupra contractelor de achiziții atribuite de CJ

România Liberă redă, mai jos, în detaliu, faptele pentru care baronul PSD de Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost reținut.  

–––

Bunea Stancu este anchetat într-un nou dosar penal referitor la modul în care, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, a acordat contracte publice firmelor sale sau ale apropiaţilor. O parte dintre aceste afaceri sunt acum anchetate de DNA după dezvăluirile „României libere“ care au atras atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate.

Gheorghe Bunea Stancu a avut ieri dimineață o surpriză de proporții, pentru că nu se aștepta să se aleagă și cu un al treilea dosar de corupție pe numele său, după ce în alte două cauze este judecat pentru afacerile pe bani publici ale firmelor sale și după ce a pierdut procesele la Curtea de Apel București şi așteaptă verdictul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ). Și în acest nou dosar este vorba tot de contracte încheiate de Consiliul Județului (CJ) Brăila cu Concivia SA Brăila, firma de construcții la care Bunea este acționar semnificativ, precum şi cu alte două firme care, potrivit anchetatorilor, au fost favorizate  de către Bunea Stancu pentru obținerea contractelor.

Procurorii de la DNA Galați au efectuat ieri cinci percheziții, prima la vila lui Bunea Stancu, de unde, la finalul a cinci ore de căutări, au ridicat un calculator și mai multe documente. Bunea Stancu a fost dus sub escorta mascaților de la Jandarmerie la sediul CJ Brăila, de unde anchetatorii au ridicat mai mulți saci cu documente și calculatoare. Altă percheziție a fost efectuată la domiciliul șefului serviciului de licitații din cadrul CJ Brăila, Nicolae Moisiu, , iar alte două percheziții la sediile unor firme. La sediul CJ Brăila a fost adus și vicepreședintele CJ Brăila, Florin Mija, care se afla în concediu în Deltă. Mija este omul de încredere al lui Stancu, fiind membru al comisiilor de licitație în cazurile contractelor ce fac obiectul anchetei. La derularea anchetei preliminare a DNA a colaborat și SRI.

Ce spune DNA

Potrivit referatului DNA, președintele CJ și PSD Brăila este suspectat de abuz în serviciu și conflict de interese, ambele infracțiuni fiind săvârșite în formă continuată. Infracțiunile se referă la dirijarea către trei firme, dintre care una este Concivia SA, a unor contracte de lucrări finanțate de la bugetul CJ Brăila, faptele fiind săvârșite în perioada 2009-2011. Procurorii spun că firma Concivia SA ar fi primit contracte pentru reabilitarea unei clădiri aparținând Consiliului Judeţean, contracte pentru reabilitarea unor secții din spitalele brăilene precum și pentru deszăpeziri, iar celelalte două firme, Tancrad SA Galați și SC Tehnoplus Service, dețin monopolul în obținerea contractelor de asfaltare a drumurilor județene.

Caracatița lui Stancu

Baronul Bunea Stancu conduce Brăila de zece ani. A fost membru PD, dar afacerile sale au înflorit după ce a trecut la PSD și mai ales din 2004, când a devenit președintele CJ Brăila. Acum se află la cel de-al treilea mandat de președinte CJ. Odată cu conducerea CJ a preluat și conducerea PSD Brăila, demolându-și toți posibilii adversari și guvernându-i pe liderii docili, care fac ce li se spune ca să nu aibă de a face cu Stancu. Afacerile sale se derulează prin intermediul a patru firme. Bunea Stancu deţine 62,5% din acţiunile Bursagrirom SA Brăila, firmă pentru comerț cu produse agricole pe care a înființat-o în 1998. Prin intermediul acestei companii, baronul de Brăila controlează trei foste societăți de stat: Bursagrirom deţine 70,4% din acţiunile firmei de construcții Concivia SA, 62% din acţiunile Portului Hercules SA Brăila şi pachetul majoritar la fosta reţea de restaurante Istru SA Brăila. Concivia SA este firma prin care Bunea Stancu a obținut zeci de contracte pe banii CJ Brăila, ai Primăriei Brăila și ai primăriilor din județul Brăila, majoritatea primarilor fiindu-i subordonați în PSD. Concivia SA se ocupă de toate la Brăila, de la construirea blocurilor ANL sau reamenajarea spitalelor, a sediului CJ sau a sediului Agenției de Dezvoltare, la alimentări cu apă, rețele de canalizare, construcții de parcuri și deszăpezire.

Frăția ”Concivia – Tancrad”

Bunea Stancu îşi trimite banii de la bugetul CJ Brăila în propriile conturi cu un tupeu incredibil, prin filiera Concivia – Bursagrirom – Stancu. Unele din contracte sunt atribuite prin licitaţie deschisă cu un singur participant la licitaţie (Concivia) sau prin „negociere fără un anunţ de participare”, la care CJ-ul condus de Stancu negociază contractul cu reprezentantul firmei lui Stancu. Administratorii uneia din firmele despre care procurorii DNA susțin că a fost favorizată de Stancu, Tancrad SA Galați, sunt într-o relație specială cu baronul de Brăila.

Spre exemplu, la deszăpezirea din sezonul 2009-2010, CJ-ul condus de Stancu a împărțit fondurile în mod egal, ”lotul 1” revenind Tancrad SA, iar ”lotul 2” Conciviei SA, ambele contracte fiind atribuite prin procedura de “negociere directă fără publicarea unui anunţ”. Contractul 193/15.12.2009, pentru “întreţinerea curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene în sezonul 2009-2010 Lot I” a fost încheiat de CJ cu Tancrad, iar contractul nr 192/15/12/2009, în valoare de 794.112, pentru “întreţinerea curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene în sezonul 2009-2010 Lot II”. În anii care au urmat, contractele pentru deszăpezire, dar și cele de plombare a drumurilor județene au revenit numai Tancrad. Modul în care contractele au fost atribuite Tancrad SA este unul din aspectele anchetate acum de DNA. Interesant este și faptul că între cele două grupuri de interese s-a născut o frăție. Tancrad SA are sediul la Galați, iar Concivia își are sediul la Brăila, pe Bd. Călărașilor nr. 161, et 3. A fost înființată și o firmă a Tancrad la Brăila, Tancrad Construct SRL Brăila. Potrivit Registrului Comerțului, acest SRL are sediul tot pe str. Bd. Călărașilor nr. 161, et. 3. Deși atunci când ți se oferă date despre o firmă e menționată numai strada și numărul, în documentul Registrului Comerțului se face și precizarea că sediul Tancrad Construct SRL este ”la sediul Concivia SA”.

Afaceri „sănătoase“, din fondurile spitalelor

Trecerea spitalelor în administrarea consiliilor locale și județene a fost mană cerească pentru afacerile pe bani publici ale lui Bunea Stancu. A rezistat mai puțin de o lună de la ­preluarea de către CJ a trei spitale spitale din Brăila până să dea Conciviei SA contracte din fondurile acestor spitale. Pe 6.7.2010, plenul CJ Brăila a aprobat protocoalele de preluare a Spitalului Judeţean de Urgenţă, Spitalului de Pneumoftiziologie şi Spitalului de Obstretrică-Ginecologie. După mai puţin de o lună, preşedintele CJ Brăila, Gh. Bunea Stancu semna cu Concivia SA contractul nr. 138/04.08.2010, în valoare de 63.284 lei, pentru ”lucrări de reabilitare, amenajare şi modernizare spaţii medicale la Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila”. Cu câteva luni mai înainte, preşedintele CJ Brăila, Bunea Stancu, a încheiat cu Concivia SA contractul nr. 47/24.03.2010, în valoare de 535.361 lei, pentru „Modernizarea Ambulatoriului de Specialitate Integrat în cadrul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Brăila”. Ulterior, Bunea Stancu a mai încheiat cu Concivia alte trei contracte pentru lucrări suplimentare, în valoare de 40.789 lei, 10.478 lei şi 330.329 lei. Astfel valoarea totală a acestui contract a ajuns la 916.958 lei, aproape dublu faţă de valoarea estimată a lucrărilor, de 554.272 lei.

Dosar deschis în urma dezvăluirilor din „România liberă“

Chiar și în condițiile în care Bunea Stancu este judecat în două dosare tocmai pentru afacerile firmelor sale pe bani publici, acesta și-a continuat tunurile date banului public. În dosarul 8586/2/2011 e acuzat că în calitate de preşedinte CJ a încheiat cu Concivia SA cinci contracte, în valoare de 638.000 de euro. Acest dosar a fost deschis de procurori în urma unei sesizări a Agenţiei Naţionale de Integritate care, la rândul ei, a reacţionat la dezvăluirile din „România liberă“. Baronul de Brăila declara atunci că nu se considera în conflict de interese pentru că „în raport (n.r. – raportul ANI) se confundă marfa cu ambalajul, adică profitul cu cifra de afaceri. Profitul în nici un caz nu intră în buzunarele lui Stancu”.

În celălalt dosar, nr. 6647/2/2012, e acuzat că în calitate de preşedinte al CJ a iniţiat hotărârile CJ şi a semnat contractele de asociere între CJ Brăila şi SC Clubul de Fotbal Brăila SA, respectiv cu Asociaţia Sportivă Handbal Club „Dunărea” Brăila, în baza cărora a fost încasată suma totală de 7.512.207 lei. Ambele cluburi au ca acţionari majoritari firmele lui Stancu, Concivia SA şi Portul SC Hercules SA. Şi acest dosar a fost deschis în urma unei sesizări a Agenţiei Naţionale de Integritate.

În pofida faptului că fusese trimis în judecată, Bunea Stancu a continuat afacerile pe bani publici. Concivia SA a încheiat cu Penitenciarul de Minori şi Tineri din Tichileşti, Brăila, contractul nr. R2/24.978/19.09.2012, în valoare de 1.307.000 lei fără TVA, pentru lucrări suplimentare la spaţiile de cazare a deţinuţilor. Alt contract, nr. 18.157/18.06.2012, în valoare de 5.875.436 lei fără TVA, a fost încheiat cu Concivia de Casa Judeţeană de Pensii şi Asigurări Sociale Brăila, pentru consolidarea şi restaurarea Palatului Asigurărilor Sociale, de pe str. Călăraşilor nr. 14.

Jurnaliştii – „oligofren“ sau „paraşută“

Bunea Stancu s-a remarcat și prin modul agresiv, jignitor, prin care abordează relațiile cu instituțiile media din Brăila. Preşedintele CJ Brăila a reușit să reducă presa locală la un singur ziar în ediție print și o singură televiziune locală. Nu a ezitat să se adreseze jurnaliștilor locali cu apelative precum ”parașută” sau ”oligrofen”, iar în urmă cu 4-5 ani nu a ezitat să spună că ”jurnaliștii din Brăila ar trebui să meargă la alimentara să își cumpere creier”. Dincolo de astfel de excese, baronul de Brăila face eforturi pentru a părea populist, fiind, de câțiva ani, prezentatorul unui concurs karaoke.

„Vă trag pe toţi după mine“

Baronul de Brăila mai este judecat şi în dosarul penal referitor la finanţarea ilegală a campaniei electorale a lui Mircea Geoană. Potrivit unor relatări din presă, după începerea investigaţiilor procurorilor împotriva sa, Bunea Stancu ar fi trasnmis colegilor de partid din PSD: „Dacă mă saltă DNA, vă trag pe toți după mine!”.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...

1.000 de zile de război pe scară largă între Rusia și Ucraina

Pe clădirile UE au fost proiectate imagini cu steaguri ucrainene, un omagiu adus apărătorilor țării Liderii, oficialii și diplomații occidentali au marcat cele 1.000 de...

Adrian Veștea a demisionat de la Ministerul Dezvoltării, pentru a prelua conducerea Consiliului Județean Brașov

Demisia sa a fost anunțată printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, a anunțat marți, 19 noiembrie, că demisionează din funcția guvernamentală,...
Ultima oră
Pe aceeași temă