21.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuPrinţul William va deveni pilot pe un elicopter-ambulanţă

Prinţul William va deveni pilot pe un elicopter-ambulanţă

Prinţul William va începe în septembrie pregătirea pentru a deveni, din primăvara anului viitor, pilot pe un elicopter-ambulanţă, relatează Mediafax.

Presa britanică specula de mai multe luni în legătură cu viitorul profesional al ducelui de Cambridge, care, în septembrie anul trecut, a renunţat la serviciul în armată după şapte ani şi jumătate, dintre care ultimii trei ani i-a petrecut ca pilot de elicopter în baza Royal Air Force din insula Anglesey, din Ţara Galilor.

La finalul perioadei de pregătire, William, în vârstă de 32 de ani, se va alătura organizaţiei de caritate "East Anglian Air Ambulance" (EAAA), cu sediul la Cambridge.

Prinţul va desfăşura misiuni de urgenţă, de la intervenţii pentru acordarea primului ajutor pentru victimele unor crize cardiace, până la accidente rutiere.

Palatul regal a precizat că aceasta va fi activitatea principală a prinţului, care, însă, va beneficia de un program special pentru a-şi putea onora îndatoririle regale.

Prinţul este "nerăbdător" să deschidă acest nou capitol al vieţii sale, a anunţat purtătorul de cuvânt al Palatului Kensington. El a adăugat că prinţul îşi va dona în întregime salariul de pilot (40.000 de lire sterline/ 50.000 de euro pe an, potrivit presei britanice) organizaţiei EAAA, care, de altfel, este în totalitate finanţată din donaţii.

Înainte de a-şi prelua postul – la început va fi copilot – William va trebui să treacă o serie de teste pentru a obţine licenţa de pilot civil. El va trebui să efectueze şi o pregătire specifică echipelor de salvare.

Un purtător de cuvânt al Palatului regal a subliniat că prinţul ar trebui "să se bazeze pe experienţa sa" de pilot în armată, amintind că a efectuat cu succes "peste 150 de operaţiuni de salvare".

Cele mai citite

Germania și Franța cer amânarea controalelor biometrice la frontierele UE, invocând riscul de haos pentru călători

Germania și Franța au notificat Comisia Europeană că noul sistem de controale biometrice la frontierele Uniunii Europene nu este pregătit pentru implementare, relatează Financial...

Estimările privind recolta de floarea-soarelui în UE scad din nou, afectate de condițiile meteo nefavorabile

Firma de consultanță Strategie Grains a revizuit în scădere prognozele privind recolta de semințe de floarea-soarelui din Uniunea Europeană pentru acest an, pe fondul...

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, eliminat de armata israeliană într-un atac aerian

Armata israeliană a anunțat sâmbătă că l-a eliminat pe liderul mișcării islamiste Hezbollah, Hassan Nasrallah, în urma unui atac desfășurat vineri asupra cartierului general...
Ultima oră
Pe aceeași temă