15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialRisc de cutremure în California din cauza secetei

Risc de cutremure în California din cauza secetei

Seceta severă din statul american California duce la creșterea riscului de producere a cutremurelor din cauză că fermierii pompează mult mai multă apă din pânza freatică pentru a-și uda culturile și pentru a adăpa animalele, au anunțat oamenii de ştiinţă, scrie Mediafax care citează publicaţia electronică TakePart.

Seceta din California a atins proporţii epice, fiind afectat aproximativ 60 la sută teritoriul statului. Fermierii sunt obligaţi astfel să folosească rezervele subterane de apă, în timp ce incendiile devastează nordul şi sudul statului.

Spre deosebire de alte state din vest, California nu are legi care să reglementeze pomparea apei din subteran. Ca urmare, în ultimii 150 de ani, locuitorii au pompat aproximativ 160 de kilometri cubi de apă din pânza freatică din Central Valley, nucleul agricol al statului.

Cu mai puţină apă în pânza freatică, solul din Central Valley se tasează. În unele locuri, pâmântul se lasă cu 0,3 metri pe an, avariind drumurile şi alte infrastructuri şi crescând riscul inundaţiilor.

Cu cât este pompată mai multă apă din pânza freatică din Central Valley, cu atât creşte riscul producerii unor cutremure pe falia San Andreas din apropiere, sugerează un studiu publicat în acest an în revista Nature.

Studiul nu prezintă însă o noutate. Cutremurul produs în mai 2011 în Lorca, Spania, care a provocat moartea a nouă persoane şi pagube importante, ar fi fost generat de suprasolicitarea pânzei freatice locale, mai scrie Mediafax.

Studiul publicat de Nature prezintă concluziile unei echipe de geologi condusă de Colin B. Amos de la Western Washington University care a examinat datele oferite de peste 500 de înregistrări GPS în Central Valley şi regiunile montane din jur.

Datele, care au măsurat gradul în care terenul s-a ridicat sau s-a lăsat, arată că fără cei 160 de kilometri cubi de apă cântărind 176 miliarde de done care să taseze litosfera, California Coast Ranges, MunţiiTehachapi şi sudul Munţilor Sierra Nevada se înalţă cu aproximativ trei milimetri pe an.

În Coast Ranges, înălţarea terenului creşte probabilitatea producerii unei cutremure pe falia San Andreas. Geologii au constatat că se produc mai multe seisme cu magnitudinea de 1,25 sau mai mari spre sfârşitul verii şi toamna, respectiv în perioada în care fermierii din Central Valley încep să irige culturile pentru ca acestea să supravieţuiască celor mai toride luni ale anului.

"Această schimbare sezonieră înseamnă încărcarea şi descărcarea litosferei", afirmă geologul William Hammond, coautor al studiului. "Pământul se ridică şi coboară, iar cutremurele mici par să fie un răspuns la acest lucru", explică el.

Cele mai citite

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...
Ultima oră
Pe aceeași temă