Congresul Partidului Liberal Reformator (PLR), constituit în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu, a început, vineri, la Palatul Parlamentului, cu un spectacol de laser, lumini și fum artificial, care s-a încheiat cu conturarea siglei formațiunii, o pasăre.
La deschiderea lucrărilor Congresului Partidului Liberal Reformator participă liderii PSD, UNPR și PC, Victor Ponta, Gabriel Oprea și, respectiv Daniel Constantin.
În debutul congresului a fost intonat imnul național, respectiv doar prima și a treia strofă, fiind omisă a doua strofă, care conține sintagma ”un nume de Traian”.
La congresul PLR, participă aproximativ 1.000 de persoane.
În prima zi a congresului va fi schimbat Statutul Partidului Național al Mediului și numele acestui partid în Partidul Liberal Reformator, iar sâmbătă va fi aleasă conducerea formațiunii.