Wesley Lopes a semnat un contract pentru un sezon cu gruparea din Liga I CSMS Iaşi. Atacantul brazilian, în vârstă de 33 de ani, revine în România după doi ani de zile.
"Wesley Lopes da Silva, brazilianul care a făcut istorie în tricoul echipei FC Vaslui devenind cel mai bun marcator străin din Liga 1 cu 61 de goluri marcate în 113 partide, a semnat un contract valabil un an cu CSMS Iaşi, cu posibilitatea de prelungire pe încă un sezon", anunță gruparea moldoveană pe site-ul propriu.
Atacantul revine în România, la 2 ani după ce a plecat de la FC Vaslui pentru a încălța ghetele la Al Hilal (Arabia Saudită). De la începutul acestui an el a evoluat la formaţia Millonarios (Columbia).
Brazilianul a făcut performanță alături de FC Vaslui, evoluând pentru moldoveni în perioada 2009-2012, când a marcat peste 60 de goluri, cu o medie de 1 gol la două meciuri. El a mai fost dorit, când a jucat în România, de FC Steaua, dar transferul său s-a lovit de fiecare dată de diverse obstacole.
El a mai evoluat de-a lungul carierei pentru formaţiile: Ponte Preta, Fortaleza (acolo unde s-au disputat meciuri de Cupă Mondială în 2014), Penafiel, Alaves, Vitoria Guimaraes, Grasshoppers Zurich, Paços Ferreira şi Leixoes.