3 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialPakistan alungă Salvați Copiii și înăspreşte controlul celorlalte ONG-uri

Pakistan alungă Salvați Copiii și înăspreşte controlul celorlalte ONG-uri

Autorităţile pakistaneze au anunţat vineri înăsprirea controlului pentru organizaţiile neguvernamentale locale şi internaţionale şi au dat un termen de 15 zile uneia dintre ele, Salvaţi Copiii, pentru încetarea activităţilor sale în Pakistan, informează Mediafax.

Prezentă de peste 35 de ani în Pakistan, Salvaţi Copiii a avut în repetate rânduri probleme cu Guvernul pakistanez începând din 2011, când au fost dezvăluite legături între organizaţie şi un medic pakistanez recrutat de CIA în cazul urmăririi lui Osama ben Laden, ucis în mai 2011 în oraşul Abbottabad, în nord-estul ţării.

Citește și: OMS: 400 de milioane de oameni nu au acces la servicii medicale de bază

Poliţia pakistaneză acuză Salvaţi Copiii că este implicată în „proiecte antipakistaneze” şi că desfăşoară „activităţi foarte suspecte”.

Personalul străin al organizaţiei neguvernamentale a fost deja expulzat, dar Salvaţi Copii, care respinge acuzaţiile, mai are încă o mie de angajaţi locali.

„ONG-urile internaţionale lucrează în lipsa unor norme, reglementări, fără agendă şi fără cadru legal în Pakistan. Timp de mai mulţi ani, am primit rapoarte de informare, dar nu s-a întreprins nici măcar o acţiune”, a declarat pentru presă ministrul de Interne, Chaudhry Nisar Ali Khan.

Proiectul prezentat vineri vizează să pună în legalitate „contribuţiile străine”. El le va permite autorităţilor să interzică mai uşor activităţile unor grupuri care beneficiază de finanţări străine.

Citește și: China sfătuieşte SUA să reducă prezenţa militară în Marea Chinei de Sud

Potrivit ministrului de Interne, asociaţiile care efectuează activităţi „pozitive” nu au motive să se teamă de noul cadru legal.

În schimb, el a criticat ONG-urile care militează pentru abolirea pedepsei cu moartea şi pledează pentru modificări în sistemul judiciar. „Ştim că ONG-uri locale se dedau la această campanie de defăimare”, a spus el. „Această propagandă trebuie să înceteze”, a cerut ministrul pakistanez de Interne.

Departamentul american de Stat s-a declarat „preocupat de represiunea condusă de Pakistan împotriva unor organizaţii de caritate şi ONG-uri internaţionale”.

Cele mai citite

Barcelona refuză o ofertă de 250 de milioane de euro pentru Lamine Yamal din partea lui PSG!

Lamine Yamal, tânărul superstar al Barcelonei, a atras atenția cluburilor mari din Europa, iar Paris Saint-Germain (PSG) a fost dispus să doboare recordul mondial...

Actorul Paul Teal, cunoscut pentru rolul său din serialul „One Tree Hill”, a decedat la vârsta de 35 de ani

Actorul Paul Teal, cunoscut pentru rolul său din serialul „One Tree Hill”, a decedat la vârsta de 35 de ani. Paul Teal a murit Partenera...

1.000 de zile de război pe scară largă între Rusia și Ucraina

Pe clădirile UE au fost proiectate imagini cu steaguri ucrainene, un omagiu adus apărătorilor țării Liderii, oficialii și diplomații occidentali au marcat cele 1.000 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă