22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialCaptură de 100.000 euro a polițiștilor clujeni. Ce se afla într-o mașină...

Captură de 100.000 euro a polițiștilor clujeni. Ce se afla într-o mașină destinată transportului de animale

Poliția din Cluj a capturat un trasport de țigarete de contrabandă, în valoare de 100.000 euro, în apropierea localității Jucu. Șoferul declarase autorităților că transportă animale.

Polițiștii au descoperit aproape 600.000 de țigarete în mașina unui tânăr de 38 de ani din județul Maramureș, care a fost oprit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru un control, pe DN 1C, pe raza localității Jucu din Cluj, potrivit Agerpres.

“Întrucât comportamentul conducătorului auto le-a trezit suspiciuni polițiștilor, s-a efectuat un control amănunțit al autoutilitarei cu care, conform afirmațiilor șoferului, se transportau animale. Astfel, au fost descoperite 599.800 de țigarete de contrabandă, cu o valoare totală de piață de circa 100.000 de euro”, se arată în comunicat.

Țigările se aflau ascunse în compartimentul de transport marfă al autoutilitarei, în spații special create, prin dublarea pereților caroseriei autovehiculului. Spațiul destinat transportului era amenajat cu fân și materii fecale, pentru disimularea unui transport de animale.

“De asemenea, în urma investigațiilor efectuate, s-a constatat că vehiculul cu care se efectua transportul nu era înmatriculat în România, având aplicate numere false. Autoutilitara a fost sigilată și indisponibilizată”, se precizează în comunicat.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere în afara unui antrepozit fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de țigarete, contrabandă, precum și punerea în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

Totodată, s-a dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în vederea luării unei măsuri preventive.

Cele mai citite

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat dejucarea unei tentative de lovitură de stat

Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică că a dejucat o tentativă de lovitură de stat, la care au participat atât străini, cât...
Ultima oră
Pe aceeași temă