Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), desprinsă din Electrica şi controlată de Departamentul pentru Energie, va deschide o acţiune împotriva Enel la Tribunalul Arbitral de la Paris, solicitând grupului italian suma de 521,5 milioane euro în cazul privatizării Muntenia Sud. “Miercuri, ministrul delegat pentru Energie,
Răzvan Nicolescu, a prezentat o notă în Guvern. Cu această ocazie, membrii Executivului au fost informaţi că statul român, prin SAPE, va solicita Enel plata unei sume de 521,58 milioane de euro, invocând Opţiunea «Put», exact aşa cum a fost deja stabilit prin hotărârea de Guvern 1163/27.11.2012. Potrivit prevederilor din contractul de privatizare, semnat în iulie 2007, Electrica are dreptul de a vinde şi Enel are obligaţia de a cumpăra o parte sau întregul pachet de 23,57% din acţiunile fostei Electrica Muntenia Sud către Enel (dreptul de Opţiune «Put»), potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie.
Grupul Enel a anunţat recent că vrea să vândă operaţiunile de distribuţie şi furnizare a energiei din România. Enel a cumpărat de la stat, în 2005, companiile de distribuţie şi furnizare a electricităţii Electrica Banat şi Electrica Dobrogea, iar în 2008 a preluat şi Electrica Muntenia Sud.