24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăInvestigații România Liberă2014 – unul dintre cei mai slabi ani pentru fondurile de hedging

2014 – unul dintre cei mai slabi ani pentru fondurile de hedging

 

Managerii de fonduri de hedging se aşteaptă să obţină în acest an unele dintre cele mai mici randamente de după criza financiară din 2008, în contextul preţurilor mari de pe burse şi al amplificării tensiunilor geopolitice, potrivit Financial Times, preluat de Mediafax.

Aproape două treimi din managerii de fonduri de hedging anticipează randamente anuale de 6% sau mai puţin, potrivit datelor firmei Preqin, care a consultat 150 de manageri cu active cumulate în administrare de 380 de miliarde de dolari.

Dintre aceştia, 44% estimează randament de 5% sau chiar mai mic. La un randament atât de redus, 2014 ar fi unul dintre cei mai slabi ani de după criza financiară.

Sectorul fondurilor de hedging a consemnat randament negativ de 5,2% în 2011, dar câştigul a depăşit 10% în 2009 şi 2010, în timp ce în 2012 s-a situat la 6,4%, iar anul trecut la 9,1%. Pesimismul managerilor de fonduri este datorat “evenimentelor macro care afectează rezultatele, dar şi percepţiei că avansul burselor nu este sustenabil”, a declarat Amy Bensted, director al diviziei produse pentru fonduri de hedging la Preqin.

“Am văzut multe dintre fondurile mari pe pierdere. Toată lumea a început anul cu optimism, dar primele şase luni au fost volatile, situaţie care începe să fie resimţită în rândul managerilor”, a spus ea.

Aproximativ un sfert din fondurile urmărite de Preqin au înregistrat randamente negative de la începutul anului, deşi sectorul se află pe plus cu 3,2%. Dintre managerii consultaţi, doar 6% au afirmat că se aşteaptă la stagnare sau randament negativ în acest an. În comparaţie, niciunul dintre participanţii la un sondaj în rândul a 100 de investitori mari în fonduri de hedging nu ia în calcul varianta ca managerii să nu obţină profit în acest an.

Încrederea investitorilor se reflectă în intrările nete de 57 de miliarde de dolari înregistrate de fonduri în primele şase luni ale anului, activele ajungând la un nivel record de 2.800 de miliarde de dolari.  

Cele mai citite

Erdogan a decretat doliu național după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează...

Stația STB Drumul Mătăsii funcționează pe alt amplasament

Stația de autobuz „Drumul Mătăsii” funcționează pe alt amplasament, anunță Societatea de Transport București (STB). “Începând de astăzi, 21.05.2024, de la ora 11:00, stația de...

Criterii pentru alegerea unor ochelari de soare de calitate

Știai că sănătatea ochilor tăi depinde în mare măsură de calitatea ochelarilor de soare pe care îi porți? Niciun accesoriu de modă nu-și justifică...
Ultima oră
Pe aceeași temă