Irina Begu și Monica Niculescu evoluează, marți, în primul tur al turneului Premier de la Birmingham, Marea Britanie, acolo unde în aceeași zi Simona Halep, cap de serie 1, va juca în runda a doua.
Monica Niculescu, 49 WTA, în vârstă de 27 ani, o întâlnește pe cehoaica Barbora Strycova (28 WTA, 29 ani), pe terenul al doilea. Meciul este precedat de alte două partide astfel că ar putea începe în jurul orei 16.30. Cele două s-au duelat de 6 ori până acum, scorul fiind de 3-3.
Urmărește aici Live Text Birmingham. Simona Halep – Naomi Broady, de la ora 16.30
Această partidă va fi precedată de meciul dintre Irina Begu, cap de serie numărul 14, și slovaca Daniela Hantuchova (77 WTA, 32 ani). Begu și Hantuchova nu s-au mai întâlnit niciodată până acum.
Turneul de la Birmingham, cu premii totale în valoare de 731.000 dolari, este unul dintre cele două turnee importante, de pregătire pentru Wimbledon.