5.7 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialTuberculoza, diagnosticată în doar două ore, în două centre din România

Tuberculoza, diagnosticată în doar două ore, în două centre din România

Două centre medicale din România vor fi dotate, săptămâna aceasta, cu echipamente moderne ce permit stabilirea cu precizie a diagnosticului de tuberculoză (TB) și tuberculoză multidrog rezistentp (TB-MDR), în doar două ore, față de patru – șase luni prin metodele tradiționale.

Cele două echipamente GeneXepert vor fi instalate pe 22 iulie la București, în laboratorul Institutului Național de Pneumoftiziologie “Marius Nasta“, și pe 23 iulie în laboratorul Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani-Neamț. Instalarea va fi urmată imediat de instruirea personalului de laborator, din cele două centre, în utilizarea acestor noi tehnici de diagnosticare rapidă.

Metoda GeneXpert se bazează pe identificarea atât a ADN-ului bacilului tuberculozei cât și a rezistenței la rifampicină (unul dintre antibioticele administrate în tuberculoză), prin tehnica amplificării acidului nucleic.

Echipamentele și cele 2500 de kit-uri de testare care le însotesc au fost achiziționate prin efortul Fundației Romanian Angel Appeal, cu fonduri din programul “Creșterea Nivelului de Control al Tuberculozei în România, prin intervenții orientate către Grupurile Sărace și Vulnerabile”, finanțat de Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei. La achiziționarea echipamentelor și a consumabilelor, Fundația Romanian Angel Appeal a negociat cu FIND (Foundation for Innovative New Diagnostics), un discount de 70% din prețul de vânzare al acestora pe piețele comerciale.

Prin achiziționarea celor două echipamente, Fundația Romanian Angel Appeal continuă introducerea, în România, a metodelor de diagnosticare rapidă a TB și TB-MDR. Anul trecut în luna noiembrie, tot fundația aducea, în București și Cluj-Napoca, două echipamente pentru diagnosticul molecular al TB-MDR, cu ajutorul cărora experții Programului Național pentru Combaterea Tuberculozei diagnostichează tuberculoza rezistentă, în 3 zile.

“Apar metode noi de diagnosticare a tuberculozei și a tuberculozei multidrog rezistente, căci cercetările internaționale în domeniu evoluează. Ne străduim să le implementăm și în România, unde nevoia de diagnosticare rapidă este foarte mare. Continuăm să sprijinim astfel, Programul Național de Control al Tuberculozei care, din păcate, este încă mult subfinanțat în raport cu nevoile.” – declară Dr. Silvia Asandi, Director General al Fundației Romanian Angel Appeal.

În România, peste 30.000 de persoane suferă, la momentul actual, de diferite forme de tuberculoză. Numai în anul 2013, 15.000 de noi cazuri au fost diagnosticate cu TB și peste 1.100 de bolnavi au murit, conform Raportului celei mai recente misiuni de evaluare a managementului tuberculozei multidrog rezistente în România, efectuate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) – Green Light Committee, și conform statisticilor furnizate de Programul Național de Control al Tuberculozei.

Cu toate acestea, diagnosticarea tuberculozei în țara noastră se face de cele mai multe ori cu întârziere, timp în care pacienții sunt contagioși și pot răspândi boala în comunitate.

Mai mult decât atât, în privința tuberculozei multidrog rezistente (afecțiune rezistentă la tratamentul obișnuit și cu rată mult mai mică de vindecare) Organizația Mondială a Sănătății arată că aceasta este, în prezent, sub-diagnosticată în Romania: doar 400 de cazuri diagnosticate în 2012, față de 1000 estimate de către OMS a fi numărul real de cazuri care ar trebui diagnosticate anual, în țara noastră. Din cauza lipsei echipamentelor moderne, diagnosticarea tuberculozei și a tuberculozei multidrog rezistente necesită o perioadă de timp ce depășește 4 luni, timp în care medicii nu pot recomanda un tratament corespunzator, iar pacientul poate transmite boala în familie și comunitate.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Motivele pentru care formarea guvernului s-a împotmolit. Nimeni nu a vrut Ministerul Finanțelor

Tensiunile dintre liderii partidelor proeuropene au crescut progresiv. Disputele au fost aparent pentru programul de guvernare, totul culminând cu opt condiții puse de USR,...

Vicecampioana României va concura în UEFA Women’s Europa Cup! O nouă oportunitate pentru fotbalul feminin

Federația Română de Fotbal a anunțat participarea vicecampioanei Superligii feminine în noua competiție europeană intercluburi, UEFA Women's Europa Cup, care va debuta în sezonul...

Costul cozonacului de Crăciun 2024: cifre furnizate de INS

Cozonacul, fie el preparat acasă sau cumpărat din magazin, rămâne un element central pe masa de Crăciun. În magazine, prețul acestui desert începe de...
Ultima oră
Pe aceeași temă