1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialTraseul MITEI din dosarul primarului Chiliman. Legăturile edilului cu denunțătorul Boeru, susținut...

Traseul MITEI din dosarul primarului Chiliman. Legăturile edilului cu denunțătorul Boeru, susținut de Tăriceanu, și cu frații Horpos

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, va afla vineri dacă va fi arestat preventiv, în dosarul cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herțanu. Alături de el, vor fi prezentați instanței supreme prietenul său, Vlad Moisescu, consiliera sa personală, Ioana Costescu, si consilierul local Ion Brad.

Citește și: Primarul Chiliman, REȚINUT în dosarul cumnatului lui PONTA. Cu cine împărțea șpăgile de circa 10 milioane de euro primite de la denunțător și câți bani ajungeau la PNL

Andrei Chiliman ar fi luat mită în valoare de aproape 10 milioane de euro. O parte din bani – circa 300.000 de lei -a fost primită, în numerar, în 2012, de la denunțătorul Gheorghe Boeru, apropiatul președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și patron al SC ROMAIR CONSULTING,  iar restul de 38.481.488 lei a fost primit de la S.C. STRACO S.R.L, reprezentată de Traian şi Alexandru Horpos.

Cum împărțea Chiliman banii din șpăgi

Din suma de circa 10 milioane de euro, 30% a luat Chiliman; câte 15% colaboratorii săi principali, adică Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Ion Brad; 15% se împărțeau funcționarilor din primărie care îi ajutau să facă actele pentru contractele atribuite, iar 10% ajungea la PNL Sectorul 1.

Vlad Moisescu coordona grupul infracțional, solicita și încasa comisioanele, respectiv dispunea cu privire la modalitatea gestionării acestora, Costescu Ioana și Brad Ion derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora, iar Chiliman Andrei Ioan, prin prisma atribuțiilor conferite de funcția sa, garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și ulterior, pe parcursul derulării acestora, se arată în ordonanțele procurorilor.

Sumele date de-a lungul anilor  au fost negociate cu Vlad Moisescu, iar condițiile negocierilor ar fi fost acceptate de Chiliman. Banii erau primiți de consiliera personală a lui Chiliman, Ioana Costescu. 

Citește și: Famiglia Ponta se clatină. Prietenul Ghiţă a dat o mână de ajutor

Denunțătorul principal în acest nou dosar, care reprezintă o extindere a dosarului lui Iulian Herțanu, este omul de afaceri Gheorghe Boeru, inculpat pentru dare de mită în dosarul cumnatul premierului Victor Ponta. El a făcut mai multe denunțuri pentru a-și îmbunătăți situația juridică de cumpărător de influență. Între cei denunțați, pe lângă grupul „CHILIMAN”, se află și vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Adrian Semcu (PNL), cel care i-a facilitat obținerea contractului de la SC HIDRO Prahova, societatea administrației județene.

Citește și: Cine este denunțătorul Boeru și cum a ajuns să obțină un contract cu ajutorul lui Tăriceanu, în afacerea cumnatului lui Ponta

Gheorghe Boeru este apropiatul lui Călin Popescu TĂRICEANU, care l-a impus conducerii Consiliului Județean Prahova pentru a primi un contract din proiectul de 200 de milioane de euro de reabilitare a canalizării localităților prahovene. Din banii primiți din contractul prahovean, Boeru a dat (la sediul primăriei) un avans de 300.000 de lei consilierei personale a lui Chiliman, ca să primească mai multe contracte de la Primăria Sectorului 1 al Capitalei. Boeru a derulat, de-a lungul anilor, mai multe contracte primite de la Primăria Sectorului 1, unde este primar Chiliman din anul 2004.

Legăturile dintre Boeru, Semcu, Tăriceanu și gruparea Herțanu

„Boeru Gheorghe este trimisul special al lui Călin Popescu Tăriceanu şi acesta din urmă fiind prieten bun cu Semcu Adrian ( la acea dată, vicepreședintele CJ Prahova, membru PNL- n. n.). Semcu Adrian a afirmat că Boeru Gheorghe are susţinerea necesară şi acces la factorii de decizie şi trebuie să se ocupe de managementul proiectului  ( de 200 de milioane de euro -nn) cu finanţare europeană ce urma să se deruleze în judeţul Prahova şi care viza realizarea instalaţiei de canalizare. Acest lucru se impunea tocmai pentru a nu exista blocaje în acordarea finanţării şi implementarea proiectului”, se arată în referatul procurorilor DNA.

Citește și: PONTA, bomba din dosarul de la Prahova ”Herțanu-Ghiță-Cosma”

Vicepreședintele CJ Prahova, Adrian Semcu, l-a sprijinit, la ordinul lui Tăriceanu, pe omul de afaceri Gheorghe Boeru (Semcu nici nu-l cunoștea, iar în interceptări îi stâlcea numele și firma la care Boeru era patron) să câștige licitația de consultanță pentru marele proiect de 200 de milioane de euro. În acest sens, Semcu l-a pus pe Dumitru Pantea, directorul general de atunci SC HIDRO Prahova, să scrie caietul de sarcini după dictarea lui Boeru, pentru ca acesta să câștige licitația pentru consultanța proiectului prin firma Romair Consulting, în consorțiu cu alte două firme.

„În acest sens, SEMCU ADRIAN – EMANUIL, prin intermediul celor două persoane arătate, l-a susţinut pe BOERU GHEORGHE, pe parcursul derulării procedurilor de achiziție, până la stabilirea finală a câștigătorului, anterior iniţierii procedurilor de evaluare a ofertelor (prin determinarea furnizării unor date tehnice necesare adaptării documentaţiei și adaptarea acesteia pentru caștigarea contractului de achiziție publică), în timpul derulării procedurilor de atribuire a contractului (prin determinarea desemnării unor persoane obediente în comisia de evaluare a ofertelor), precum şi ulterior, după stabilirea câștigătorului până la momentul soluționării definitive a contestațiilor și acțiunilor în instanță ( prin creearea posibilității pentru S.C.ROMAIR CONSULTING S.R.L. de a gestiona răspunsurile la căile de atac formulate de către participanții la licitație nemulțumiți, precum și prin intervenţii la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor – CNSC și la Curtea de Apel Ploiești , pentru a menţine decizia de atribuire a contractului către SC ROMAIR CONSULTING SRL)”, se mai arată în referatul procurorilor.

SC ROMAIR CONSULTING SRL Bucureşti a câştigat licitația datorită relaţiei pe care Semcu Adrian o avea cu directorul SC HIDRO PRAHOVA SA – Pantea Dumitru. În schimbul susţinerii acordate, Boeru Gheorghe urma să remită suma de 200.000 euro lui Semcu Adrian. Din această sumă au fost remişi 100.000 euro, urmând ca diferenţa să fie plătită pe parcursul derulării contractului, conform DNA.

Discuţiile s-au purtat între Semcu Adrian – din partea PNL şi o persoană foarte importantă din interiorul PSD Prahova care pe parcurs şi-a exercitat influenţa prin intermediul lui Darius Meşca, Ghioc Ciprian şi membrii familiei Cosma, care se află sub control judiciar în dosarul lui Herțanu.

Afacerile fraților Horpos cu Iulian Herțanu

Firma STRACO Grup SRL, reprezentantă de frații Traian și Alexandru Horpos, a încheiat cu Primăria Sectorului 1 mai multe contracte, între 2007 și 2014.

De asemenea, despre firma STRACO Grup SRL știm că, în 2010, în asociere cu GROSSMAN ENGINEERING CONSULTING, a lui Iulian Herțanu, a încheiat un contract cu statul în valoare de 840.101 RON pentru reabilitarea zonelor urbane cu deficit major în servicii de alimentare cu apă şi canalizare în Sectorul 2.

Citește și: Dezvăluire şoc. Familia Ponta a încheiat un contract de 10 milioane de euro cu Grupul Golden Blitz, apropiat de Băsescu, chiar în timpul protestelor din ianuarie!

Cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, este cercetat sub control judiciar pentru evaziune fiscală, deturnare de fonduri europene și constuitire de grup infracțional organizat. În același dosar sunt cercetați șeful CJ Prahova, Mircea Cosma, fiul lui, deputații PSD Vlad Cosma și Sebastian Ghiță.

 

 

Cele mai citite

Tensiuni între Colegiul Medicilor și CNAS: Actele adiționale pentru 2025, sub semnul întrebării

Medicii cer publicarea bugetului pentru anul viitor și asigurarea unor negocieri transparente Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis o solicitare oficială către Casa Națională...

Coreea de Nord intensifică sprijinul militar pentru Rusia cu trupe suplimentare, artilerie și drone kamikaze

Coreea de Nord își crește sprijinul militar acordat Rusiei în conflictul din Ucraina, potrivit Statului Major al Armatei Sud-Coreene (JCS), citat de agenția Yonhap....

Rusia o acuză pe Maia Sandu ar pregăti o operațiune pentru preluarea controlului Transnistriei

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat luni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că ar intenționa să inițieze o operațiune militară pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă