Episodul întâlnirii de la Cotroceni dintre președinte și cuplul Ponta&Petrescu confirmă caracterul profund nociv pentru țară al lui Victor Ponta, un om lipsit de substanță, incompetent și autoritar. Obiectivul blocării accesului lui Ponta la Cotroceni ar trebui, așadar, asumat de către toți reprezentanții „dreptei“ ca primordial. Cu toate acestea, în lipsa unui proiect nou pentru România, cu adevărat de dreapta, nici o construcție nu va rezista alegerilor prezidențiale, indiferent de rezultatul acestora.
Când doamna ministru Petrescu declară: „Era clar că e o întâlnire politică. Nu m-am dus acolo să vorbesc despre cifre sau să fundamentez o teorie economică. Era clar că acolo era o discuţie politică şi CAS era la mijloc“, doamna ministru are dreptate. Într-adevăr, era vorba despre politică, dar nu în sensul în care susține domnia sa. Când Traian Băsescu le-a cerut celor doi cifre privind compensarea deficitului de 5 miliarde rezultat din reducerea CAS, nu le-a cerut un ceaslov de cifre (doar o fișă), ci să își asume o decizie politică, după cum faptul că atât Ponta, cât și Petrescu au refuzat să ofere aceste date nu înseamnă că nu aveau acces la cifre, ci că au refuzat în mod categoric să își asume deciziile politice de guvernare pe care erau chemați să și le asume prin funcțiile pe care le ocupă.
Ca să compensezi scăderea CAS, trebuie să te bazezi fie pe o nouă creștere de taxe și impozite, fie pe reducerea cheltuielilor bugetare. În primul caz, orice nouă creștere de impozite, accize, taxe pe stâlp sau proprietăți ar risca să submineze scopul însuși al reducerii CAS, pentru că, dacă, în teorie, reducerea taxelor pe muncă ar trebui să stimuleze creșterea investițiilor, a creării de locuri de muncă și, în consecință, a veniturilor la buget, nu există în realitate (în economia reală) nici o garanție că oamenii de afaceri se vor grăbi să investească într-un climat de incertitudine fiscală. Mai degrabă vor sta pe bani și vor aștepta să vadă ce se întâmplă în continuare, ceea ce se reduce în esență la mutarea, din nou, de bani din buzunarele populației în cele ale marilor companii pe seama creșterii deficitului bugetar.
A doua opțiune este reducerea cheltuielilor bugetare. Cum soluția concedierilor masive sau a tăierilor de salarii iese din discuție, singura opțiune posibilă e reprezentată de o reformă în profunzime a aparatului de stat, a companiilor de stat și de stimularea agresivă a investițiilor în clasa de mijloc prin IMM-uri și, evident, regândirea în totalitate a absorbției fondurilor europene, ca acestea să nu mai fie accesibile doar proiectelor de infrastructură, ci pentru a ajunge în economia privată. Acest efort de reformă la capătul căreia ar rezulta o economie mai dinamică, eliberată de intervenția statului, se află însă în contradicție cu crezul politic al cuplului Ponta&Petrescu, pentru care rolul statului este esențial pentru a realiza redistribuția „echitabilă“ a bogăției către „categoriile defavorizate“, baza electorală a socialiștilor.
Refuzul de a-și asuma o decizie politică clară trebuie pus în sarcina lui Victor Ponta, în calitate de prim-ministru, și mai puțin în cea a doamnei Petrescu. Prin prestația sa arogantă, plictisită și complet pe lângă subiect, Ponta nu a demonstrat doar că îi lipsește minima înțelegere a fenomenelor economice – ceea ce era evident de mai multă vreme – dar și că este complet iresponsabil, indiferent la problemele reale ale țării și, ca atare, nociv pentru viitorul României. Aparatul de propagandă al televiziunilor îl mai poate proteja un timp, probabil îl mai poate salva până va fi câștigat alegerile prezidențiale, dar la un moment dat găunoșenia acestui personaj va ieși la lumină. Măcar atât a înțeles și Ion Iliescu, care a început să își exprime îndoieli privind abilitățile prezidențiale ale lui Ponta. S-ar putea însă ca până atunci să fie prea târziu.
În fața acestui pericol real, prezent și dovedit prin fapte, orice construcție de centru-dreapta care să blocheze accesul lui Ponta la Cotroceni și să prevină PSD să obțină întreaga putere este o necesitate. Dar, oricât de urgent ar fi acest obiectiv și oricât de necesar demersul, el este departe de a fi suficient. Fuziunea PNL-PDL este, așadar, binevenită. Ea trebuia făcută încă din 2005 și România n-ar mai fi pierdut nouă ani în lupte complet inutile. Problema este că am pierdut acești nouă ani și că între cele două partide s-au întâmplat extrem de multe lucruri grave care acum atârnă ca un balast ce riscă să rupă noua structură în bucăți, așa cum s-a întâmplat și cu Alianța DA sau Convenția Democratică.
Pentru a preveni acest deznodământ, cei doi lideri ar trebui să facă un pact, fie și secret, de curățare a celor două partide de oamenii trecutului. Johannis va trebui să renunțe la oamenii care au fost implicați în scoaterea PD de la guvernare și la cei prea implicați în tentativa de lovitură de stat din 2012, după cum PDL va trebui să renunțe la oamenii care au fost implicați în încercările de destructurare a PNL. Nu este o campanie de pedepsire, ci o operațiune sanitară. Vasile Blaga însuși ar trebui să își pregătească încă de pe acum un succesor care să dea sentimentul de prospețime. În al doilea rând, trebuie transmis un semnal puternic în privința unui nou angajament privind Integritatea și de aceea toate criteriile privind Justiția și Anticorupția trebuie asumate fără rest de leadership-ul PNL-PDL. În al treilea rând, trebuie asumat un program de reforme economice de centru-dreapta în sensul amintit mai sus, al eliberării economiei de stat și dezvoltării clasei de mijloc, o chestiune în care ambele partide au eșuat în trecut. În al patrulea rând, noul partid trebuie să își reînnoiască legăturile cu mediile intelectuale de centru-dreapta față de care ambele s-au comportat în trecut lamentabil, pentru că nu poți avea un partid de 35-40% fără un rezervor de idei și soluții care nu vin din zona activismului. În sfârșit, nu poți avea un partid mare fără o susținere mediatică pe măsură, mai ales când îi ai împotrivă pe Ghiță și Voiculescu. Numai o astfel de construcție va fi suficient de puternică și îl va forța pe Traian Băsescu să i se alăture.
Alegerile nu se câștigă numai cu mesaje anticorupție sau numai cu promisiuni de reduceri de taxe. Se câștigă oferind electoratului speranța că lucrurile se vor schimba în bine. Ponta și PSD au eșuat foarte repede, dar dacă partidele de centru-dreapta nu învață din trecut, riscă să eșueze încă și mai repede.
