1 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialUE: Propunerile Greciei sunt o bază bună pentru progresul discuţiilor

UE: Propunerile Greciei sunt o bază bună pentru progresul discuţiilor

Noile propuneri făcute de premierul grec Alexis Tsipras au fost apreciate de Uniunea Europeană drept „o bază bună de discuţii” pentru negocierile de luni, la care creditorii vor să obţină în ultimul moment concesii din partea Guvernului de la Atena, aflat în pragul incapacităţii de plată, informează Mediafax.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a vorbit despre „naşterea cu forcepsul” a propunerilor, la care oficialii eleni au lucrat până târziu în noapte, înainte de summitul de luni al liderilor din zona euro de la Bruxelles, în speranţa ca Grecia să rămână în zona euro.

Citește și: Peste 7.000 de manifestanți contra austerității, la Atena

Reprezentantul Germaniei la UE, Martin Selmayr, a scris pe Twitter, fără să ofere detalii, că planul Greciei „este o bază bună de progres” la summitul zonei euro.

Nu este clar cât de mult respectă propunerea elenă condiţiile creditorilor pentru noi reduceri ale cheltuieilor şi majorări de taxe, dar planul oferă speranţa unui acord în ultimul moment, înainte ca Atena să rămână fără bani. Guvernul elen vrea să evite tăierea pensiilor, oferind în schimb eliminarea unor facilităţi fiscale, pentru respectarea ţintelor bugetare cerute de creditori, a declarat duminică o sursă guvernamentală.

Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul de 240 de miliarde de euro care se încheie pe 30 iunie. Autorităţile elene trebuie să plătească FMI la sfârşitul acestei luni datorii scadente de 1,5 miliarde de euro.

Premierul Tsipras a prezentat duminică, telefonic, propunerile de reformă liderilor Germaniei, Franţei şi Comisiei Europene.

Tsipras se va întâlni luni cu preşedintele Comisiei Eueopene Jean-Claude Juncker, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, directorul general al FMI, Christine Lagarde, şi preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, înaintea reuniunii miniştrilor de Finanţe din zona euro, seara urmând să aibă loc summit-ul şefilor de state şi de guverne, a declarat un purtător de cuvânt al UE.

Miniştrii europeni au spus că este improbabil ca acordul final să fie încheiat luni, dar speră la o înţelegere la nivel politic, astfel încât acordul să fie definitivat până la sfârşitul acestei luni.

Speranţele referitoare la deblocarea discuţiilor au dus la aprecierea euro în raport cu dolarul şi a acţiunilor pe pieţele internaţionale.

 

Cele mai citite

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...
Ultima oră
Pe aceeași temă