Secretarul american al Apărării Ashton Carter începe luni o vizită în Europa, într-un moment critic în relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia, relatează DPA în pagina electronică, informează Mediafax.
Carter îşi începe vizita la Berlin, unde urmează să îndemne Germania să-şi sporească rolul în securitatea lumii. Este vorba despre primă vizită pe care o efectuează un secretar american al Apărării în capitala germană în ultimii aproape zece ani, în cadrul căreia urmează să susţină principalul discurs de politică din turneu.
Carter va pleca de la Berlin la Tallinn, pentru întâlniri cu oficiali în domeniul Apărării din Estonia, Lituania şi Letonia, membre NATO din 2004. El urmează să treacă în revistă noile forţe NATO de intervenţie rapidă şi să viziteze o navă americană de război care a luat parte, recent, la exerciţii în Marea Baltică.
După aceste întâlniri secretarul american urmează să efectueze o vizită la Bruxelles, unde se va reuni cu oficiali din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, iar turneul se va încheia cu o vizită la trupele americane din Bavaria.
Turneul are loc în contextul în care relaţiile dintre Moscova şi Occident au atins cel mai scăzut nivel de la sfârşitul Războiului Rece încoace, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi este acuzată că-i susţine pe separatiştii proruşi din estul Ucrainei, acuzaţii pe care ruşii le neagă.
Acesta are loc totodată pe fundalul consolidării prezenţei NATO în Europa de Est, vizând să sporească disuasiunea şi să le ofere asigurări aliaţilor îngrijoraţi de criza din Ucraina.
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a anunţat săptămâna trecută, în cadrul unor exerciţii de amploare în Polonia, că miniştrii Apărării din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice urmează să analizeze o propunere de „prepoziţionare” a unor echipamente militare pe flancul de est al blocului militar.
Tot săptămâna trecută Stoltenberg a acuzat Rusia de „zăngănirea sabiei nucleare”, după anunţul cu privire la suplimentarea, în acest an, a arsenalului nuclear rus cu 40 de rachete balistice intercontinentale.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că anunţul este răspunsul la informaţii potrivit cărora Statele Unite analizează o propunere care implică mutarea de armament greu şi staţionarea a aproximativ 5.000 de militari pe flancul de est al NATO.
În cazul în care va fi aprobat planul, tehnologie militară americană urmează să fie transferată pentru prima dată pe teritoriile celor mai noi state membre ale Alianţei Nord-Atlantice care au făcut parte, în trecut, din Pactul de la Varşovia, fostul bloc rival al NATO.
Ambele părţi au avertizat cu privire la o revenire la relaţiile din timpul Războiului Rece, iar preşedintele american Barack Obama pare să-şi piardă răbdarea. Statele Unite sunt îngrijorate în continuare de „zăngănitul de săbii”, a declarat Josh Earnest, un purtător de cuvânt al Casei Albe, adăugând că acest lucru nu ajută la detensionare în conflictul din Ucraina.
Earnest a mai declarat că acesta este motivul pentru care Statele Unite îşi iau angajamentul în cadrul NATO „foarte în serios” şi continuă să efectueze paşi pe care-i consideră „necesari în vederea pregătirii apărării colective a Statelor Unite şi aliaţilor lor”.
Washingtonul consideră situaţia drept o şansă de reînvigorare a NATO. În anunţul cu privire la vizita lui Carter, Pentagonul a apreciat că urmează o lună importantă pentru Alianţa Nord-Atlantică. Carter vrea să discute despre modul în care NATO poate fi mai eficient în viitor.
Washingtonul se întreba, nu cu mult timp în urmă, în legătură cu rolul Alianţei Nord-Atlantice, în contextul în care nu exista un inamic clar definit şi după ce îndemnurile către aliaţi de a investi mai mulţi bani în Apărare au rămas fără răspuns.
Carter urmează să reitereze aceste aceste îndemnuri, cu mai multe şanse să fie auzite.
„Recunoaşterea ameninţării militare reprezentate de Rusia a determinat numeroşi partenri NATO, în special state ca Germania, Polonia şi ţările baltice, să investească mai mult în Apărare”, a scris Derek Chollet, un fost oficial american în domeniul Apărării, într-un articol publicat în Defense One.
„Vladimir Putin a făcut mai multe – pentru a face Alianţa relevantă – decât oricare dintre noi, din Guvern, atunci când voiam”, a scris Chollet.
Însă, în Statele Unite au fost lansate avertismente în legătură cu o confruntare cu Rusia. Sentimentul antioccidental din Rusia nu trebuie să fie subestimat, a declarat un expert citat de The New York Times. Putin nu este cel mai dur dintre adepţii liniei dure din Rusia.
Lucrurile se pot înrăutăţi dacă americanii trimit armament în Ucraina, aşa cum a îndemnat un influent republican din Congres. Acest lucru poate oferi Moscovei un pretext să reacţioneze cu armament sau trupe şi să antreneze o spirală a escaladării.
În loc să intre într-un asemenea conflict, cu consecinţe imprevizibile, cu Rusia, Washingtonul ar trebui să lase timp să se ajungă la o soluţie diplomatică, a declarat pentru The New York Times Michael A McFaul, fostul ambasador american în Rusia.
„Conflictul Statele Unite-Rusia nu va fi soluţionat în săptămâni sau luni”, a declarat el, apreciind că „această provocare necesită ani, chiar decenii”.