Fie strategia lui Ponta este una personală decuplată de partid, fie PSD vrea să evite ceea ce poate să pară o capitulare necondiționată. În ambele cazuri, e o joacă iresponsabilă cu guvernarea de dragul imaginii și un motiv în plus să vedem PSD în opoziție cât mai repede.
Zilele acestea a mai fost bătut un record în istoria lașității politice. Ajungi să te întrebi: cât timp societatea va mai privi ca anesteziată căderea în grotesc la care asistăm? Nonacțiunea colectivă poate avea două mari explicații. Prima este vulgară și probabil corectă: oamenii nu mai așteaptă nimic bun de la politică. A doua, complementară, este că lipsesc reperele pentru a înțelege inedita reconfigurare a raporturilor de putere dintre instituții. Nu există mobilizare fără o imagine aparent clară a realității. Aceasta poate fi simplistă sau chiar profund falsă, dar din ea trebuie să rezulte speranța unui mai bine sau măcar riscul unui mai rău.
Citește continuarea textului în Revista 22.
