Şase persoane au fost reţinute de poliţiştii bucureşteni, pentru proxenetism, după ce ar fi închiriat cinci apartamente în zone centrale din Bucureşti, pe care le-au pus la dispoziţa a 13 tinere care, în schimb, le cedau jumătate din banii obținuți din prostituție, potrivit Poliţiei Capitalei, informează Mediafax.
„În perioada aprilie – iunie poliţiştii au documentat activitatea unui grup format din cinci femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 25 şi 56 de ani, specializat în proxenetism și care acţiona în sectoarele 1 şi 3”, a anunţat, joi, Poliţia Capitalei.
Citește și: Reţea care racola tinere pentru prelevare de ovule, ANIHILATĂ în Republica Moldova
Conform anchetatorilor, proxeneţii încasau de la tinere, zilnic, câte 150 de lei pentru punerea la dispoziţie a locuinţelor şi câte 50 la sută din banii plătiţi de clienţii racolaţi de ei. În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe telefoane mobile şi laptopuri, precum şi 5.200 de lei, bani încasaţi de la tinere.
Cele şase persoane urmează să fie duse la Judecătoria Sectorului 3, cu propunere de arestare preventivă.