Medicii constată o creștere alarmantă a numărului de copii care suferă de obezitate, dar statul nu este preocupat de această problemă. În România, nu există o cercetare științifică la nivel național care să certifice bănuielile specialiștilor. Mai mult, psihologii susțin că majoritatea părinților nu percep obezitatea copiilor ca pe un risc de sănătate, în timp ce adolescenții se confruntă deja cu episoade depresive.
Mai este o lună până la nunta Mariei. Tânăra își privește rochia de mireasă, cumpărată intenționat cu un număr mai mic, și o umbră de oboseală îi cuprinde fața. E tristă. „Nu reușesc să slăbesc, pur și simplu nu cred că o să reușesc până atunci”. Maria ar capitula, pe moment, în fața luptei cu kilogramele, dar iminența evenimentului este o sursă inepuizabilă de stres. „De mică am ținut regim. Când nu mănânc nimic, slăbesc, apoi iarăși mă îngraș. Am fost la zeci de nutriționiști în toți acești ani. Ar trebui să mănânc doar un iaurt pe zi ca să slăbesc”, povestește Maria. Când avea patru ani, după ce a făcut hepatită, Maria a început să se îngrașe. Din cauza bolii, familia s-a speriat și, timp de un an de zile, a încurajat-o să mănânce mai mult decât avea nevoie, iar pentru stimularea poftei de mâncare, i-a dat vitamine. În câțiva ani, copilul slăbuț s-a transformat într-unul rotofei, iar în primii ani de școală a devenit supraponderal.
Povestea Mariei seamănă izbitor cu cea a Ioanei, o adolescentă de 16 ani, care cântărește aproape 100 kg. Nici una dintre ele nu provine din părinți obezi. Cauza obezității lor este proasta alimentație, fapt confirmat și de medicii endocrinologi. „Părinții acestor copii le-au dat să mănânce foarte multe produse făinoase și dulciuri. Pastele, orezul, fasolea, lintea, cartoful, grișul, excesul acestora duce la obezitate, pentru că alimentația e dezechilibrată nutrițional”, explică medicul endocrinolog Luiza Vitan, de la Spitalul Clinic pentru copii „Grigore Alexandrescu.“
Luiza Vitan este unul dintre medicii la cabinetul cărora bat părinții care își dau seama că greutatea copilului lor poate deveni mai târziu o mare problemă de sănătate. Aproape zilnic, Vitan consultă copii supraponderali sau chiar obezi și confirmă, la fel ca alți medici din domeniu, bazându-se doar pe observațiile ei emipirice, că procentul copiilor cu probleme de greutate a crescut. Deși în școli, în parcuri, putem observa tot mai mulți copii supraponderali, în România nu există un studiu sau o cercetare științifică la nivel național care să susțină cu date exacte această observație. Explicația? „La copii, nu avem date. Cercetările epidemiologice la copii sunt împiedicate de faptul că orice contact cu copilul trebuie să fie făcut cu aprobarea părinţilor. Iar noi, când facem investigaţii epidemiologice, avem nevoie de acordul lor, ceea ce este o dificultate majoră”, a declarat pentru RL prof. dr. Nicolae Hâncu.
Când copilul începe să-și perceapă corpul
Deși poveștile de viață ale tinerilor care se confruntă cu această boală seamănă între ele, psihologul Oana Maria Udrea, care și-a dat doctoratul pe tema aspectelor psihologice la copiii supraponderali sau obezi, susține că nu există un profil psihologic al acestor copii. „Sunt copii la care nu există o prezență a unor patologii psihice conturate, dar încep să apară anumite tipuri de vulnerabilități. Cu cât ne apropiem mai mult de adolescență, cu atât vulnerabilitatea de tip depresiv, prin manifestările ei specifice vârstei, poate apărea”, explică psihologul. Lucrarea de doctorat a psihologului a cuprins copii cu vârste între 8 și 13 ani.
„E o perioadă foarte importantă. Pe de o parte, este perioada în care intervențiile sunt cele mai eficiente. Tendința generală spune că obezitatea odată instalată și menținută până la vârsta adolescenței, aceasta rămâne. Dacă un copil își menține excesul ponderal și în adolescență până spre vârsta de adult tânăr, șansele să mai scape de obezitate scad dramatic”, explică Udrea. Psihologul susține că sunt tot mai mulți copii care de la vârste fragede își doresc să fie mai slabi. „Iar percepția lor este de a fi mai slabi decât valoarea normal acceptată, din cauza modelelor culturale”, mai spune aceasta. Udrea a vrut să afle dacă acești copii au nevoi psihologice speciale, mai ales că în familiile acestora apare, în general, un tablou al contradicțiilor. Părinții nu percep ca pe o problemă de sănătate excesul de greutate al copiilor.
„Au fost făcute studii în care părinții cu copii cu obezitate au fost rugați să evalueze în ce măsură greutatea copilului lor este problematică. Sunt procente foarte mici, de sub 50%, de părinți care evaluează greutatea copilului cu obezitate clinică drept problematică”, susține psihologul. Iar acesta este și motivul pentru care reușesc să scape de obezitate numai copiii ai căror părinți înțeleg că există o problemă. „Dacă nu ai suportul părinților, nu reușești să scapi. Pentru că un copil niciodată nu o să se perceapă ca fiind bolnav și nu este motivat să slăbească. Inițial, când e mai mic, copilul nu are imagine corporală. După ce crește, în apropiere de adolescență, când ceilalți copii râd de el la școală, când vrea să meargă la dansuri și nu poate, atunci da, ai șansa să mai poți discuta cu copilul. Dar, în general, trebuie să discuți cu părintele. Nu copilul se duce să-și cumpere chipsuri. Părintele îi dă bani și îi zice – du-te și cumpără-ți ce vrei! Normal că își va cumpăra chipsuri. Obezitatea este o afecțiune care ar trebui tratată cu psihologul, pediatrul și endocrinologul. Ea este o boală de comportament și de atitudine alimentară. Ce fac eu pentru mine ca să devin sănătos? Lupta cu kilogramele nu e pe trei luni sau pe un an, e pe zeci de ani. Asta e adevărata bătălie câștigată, când vezi că un copil stă patru-cinci ani în limitele greutății normale”, a adaugat endocrinologul Luiza Vitan.
În jurul vârstei de 12 ani, Maria și Ioana au început să fie conștiente de imaginea propriului corp. De atunci își și doresc să slăbească, iar viața lor a devenit un șir nesfârșit de diete, resticții sau de momente de relaxare, când cedează și își satisfac în exces toate poftele. „Când slăbeam, nu mâncam nimic, un iaurt și câteva fructe. Iar când renunțam la dietă și mă îngrășam la loc, mâncam pizza și dulciuri. Sunt pofticioasă”, mărturisește Maria. Dulciurile sunt punctul sensibil și al Ioanei.
Medicii spun că în aceste familii important e să nu încurajeze recompensa alimentară. „Am mâncat tot din farfurie, iar ăsta e un motiv de felicitare“, lucrurile astea pun baza unor comportamente alimentare de tip emoțional. Asta s-ar traduce prin ”mâncăm mai mult atunci când suntem fericiți”, explică psihologul.
„Se înmulțește numărul de celule adipoase. Dacă ești gras din copilărie, celulele adipoase nu se topesc, cu ele rămâi și atunci îți va fi foarte greu, din ce în ce mai greu să slăbești, pentru că începi de la un număr mare de celule grase. Din cauza acestui surplus adipos vine greutatea de a slăbi. Fetele intră mai repede la pubertate și atunci ele devin conștiente mai repede de corpul lor. Fetele sunt mai afectate emoțional. Sunt mai afectate, dar măsuri nu iau”, adaugă endocrinologul Luiza Vitan.
Despre izolarea copiilor grași
Chiar dacă la preadolescenți imaginea corporală negativă nu are manifestări evidente, această percepție devine o parte din structura care va conduce, mai târziu, la dezvoltarea personalității. În timp, în planul imaginii de sine și al încredere în sine, pe componenta relațională, vor apărea efecte de tip negativ. Imaginea de sine va fi dominată de aspectele corporale. Aceasta este concluzia tezei de doctorat a psihologului Oana Maria Udrea.
„Băieții devin mai agresivi, când se simt frustrați. Când sunt ținta ironiilor reacționează și ei. La fete apar sentimentele de devalorizare și de izolare, chiar în perioada pubertății. În plus, imaginea de sine e dominată de acest aspect al corporalului. Nu mai contează calități intrisece ale persoanei, persoana nu le mai vede, singurul lucru care contează este corpul”, explică psihologul. În România nu există un centru de excelență dedicat obezității la copil.
Alimente proaste
Obezitatea, o boală a urbanității
Organizația Mondială a Sănătății atenționează că, la nivel mondial, în 2009, obezitatea a depășit la prevalență subnutriția, 15-18% din copii fiind obezi. Obezitatea este, de multe ori, asociată sărăciei, susține dr. Luzia Vitan, pentru că făinoasele sunt alimente mai ieftine decât cele proaspete. În plus, obezitatea apare mai degrabă la oraș, pentru că la țară se prepară și produsele din gospodărie, care sunt sănătoase, adaugă Vitan. „Acolo mai ai o găină, un ou, o legumă în grădină. Plus că la țară copiii fac mișcare, în orașe sunt mult mai sedentari. Obezitatea e mai degrabă o boală a urbanității”, a conchis aceasta.
În 2013, Ministerul Sănătății a realizat un studiu pentru grupa de vârstă 8 ani, pe un eșantion reprezentativ de 207 școli. Potrivit studiului, aproximativ un sfert dintre subiecţii studiaţi sunt supraponderali sau obezi. Prevalenţa suprapoderalităţii (inclusiv obezitatea) la copiii de 8 ani din România este de 26,75%, iar prevalenţa obezităţii este de 11,6%.
În funcţie de mediul de rezidenţă, prevalenţa supraponderalităţii şi obezităţii la nivel național este de 31,6% în mediul urban şi 21,7% în mediul rural. Cea mai ridicată prevalenţă a obezităţii la copiii de 8 ani din România s-a înregistrat în mediul urban (13,15 %), urmată de cea din mediul rural (10,18 %) şi semi-urban (9,85 %).
„În București, mișcarea la copii costă. Să-l dai la un sport, costă, să-l duci la un loc de joacă, te costă. Unde mai poți juca fotbal în orașele mari? Din cauza asta, sedentarismul la copil e mai accentuat”, a explicat pentru RL părintele unui băiețel, Ion Stancu.
„Lupta cu kilogramele nu este pe trei luni sau pe un an, e pe zeci de ani. Asta e adevărata bătălie câștigată, când vezi că un copil stă patru-cinci ani în limitele greutății normale“, a spus edocrinologul Luiza Vitan.
