Gradul de alertă teroristă în regiunea Lyon a fost ridicat la nivelul maxim, a anunţat, vineri seară, președintele Franţei, François Hollande.
Conform AFP, nivelul de alertă în cadrul planului antiterorist Vigipirate a fost ridicat la maxim în regiunea Lyon (centru-est), pentru următoarele trei zile.
Președintele Hollande a lansat către naţiunea franceză un apel la “unitate în fața terorismului”.
“În aceste momente, în fața acestor încercări, riscuri și amenințări, unitatea, mobilizarea și capacitatea Franţei de a rezista vor permite să luptăm împotriva terorismului cu cea mai mare eficacitate”, a subliniat liderul de la Paris.
Pe de altă parte, fostul președinte Nicolas Sarkozy, la conducerea opoziției de dreapta, și lidera extremei drepte, Marine Le Pen, au cerut de asemenea măsuri rapide pentru “a învinge islamismul”, relatează Agerpres.