Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) este de părere că raportul realizat de Unicef și Avocatul Poporului, conform căruia cel puțin o treime din copiii deținuți sunt bătuți și se îmbolnăvesc, reprezintă "o analiză a percepţiei copiilor intervievaţi", într-un răspuns trimis Mediafax.
"Acest document nu a inclus şi o evaluare a locurilor de detenţie şi nu a căutat să valideze sau să invalideze relatările subiecţilor. Raportul vizează identificarea cauzelor, dar şi a mijloacelor prin care condiţiile de detenţie pot fi îmbunătăţite, aceasta fiind, de altfel, o ţintă permanentă a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor", a precizat sursa citată.
Citește și: Raport: 30% din copiii închiși sunt bătuți sau violați de colegii de celulă
Potrivit reprezentanţilor ANP, măsurile luate de instituţie pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie pentru minorii aflaţi în executarea unei pedepse privative de libertate "sunt continue şi privesc investiţii în renovarea şi modernizarea spaţiilor de cazare", dar şi implementarea unor proiecte şi programe educative, formative sau sportiv-recreative.
Referitor la faptul că minorii aflaţi în penitenciar au reclamat "prezenţa continuă a ploşniţelor", reprezentanţii instituţiei arată că statisticile realizate în ultimii ani indică faptul că tipul îmbolnăvirilor din rândul minorilor ce execută o pedeapsă privativă de libertate nu diferă de cele din populaţia generală, afecţiunile fiind cele specifice vârstei – afecţiuni intercurente acute şi/sau subacute, fără importanţă deosebită, cu vindecare integrală, în urma tratamentului aplicat de medici.
"Subliniem că la nivelul celor trei centre educative existente în sistemul penitenciar nu a fost semnalată o infestare continuă cu insecte parazite de tipul ploşniţelor, ci doar apariţia lor sporadică. De asemenea, odată cu instalarea sezonului cald, s-au intensificat acţiunile de curăţenie şi/sau dezinsecţie, ultima fiind efectuată la începutul lunii iunie", menţionează ANP.
Pe de altă parte, problematica agresivităţii crescute este cunoscută de oficialii Administraţiei.
"Referitor la agresiunile care au loc între minorii şi tinerii deţinuţi, au fost evidenţiate anumite cauze/factori precipitanţi – specifici mediului carceral – care au constituit obiectul mai multor studii transdisciplinare, cu rezultate interpretate anual, atât din perspectivă calitativă, cât şi cantitativă", conform ANP.
Avocatul Poporului a realizat, în colaborare cu UNICEF, un Raport privind respectarea drepturilor copiilor privaţi de libertate, în care se arată că aproape trei sferturi dintre copiii intervievaţi au declarat că s-au îmbolnăvit în timpul detenţiei, unii reclamând "prezenţa continuă a ploşniţelor".
În raportul special realizat în perioada octombrie-noiembrie 2013, pe un eşantion reprezentativ de 101 copii privaţi de libertate în două centre de reeducare şi patru penitenciare pentru minori şi tineri din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, se arată că aproape o treime dintre minori au declarat că au fost victime ale abuzurilor fizice, inclusiv viol, cele mai multe comise de ceilalţi copii deţinuţi.