Dupǎ ce Crin Antonescu a intonat în falset refrenul “Adio, dar rǎmân cu tine”, mai-marii Partidului Naţional Liberal au decis sǎ facǎ un sondaj (sau mai multe) prin care sǎ decidǎ cine e cel mai bun candidat al partidului pentru a-i ţine piept doctorului Ponta. Ar urma apoi ca alte sondaje sǎ aleagǎ între candidatul PNL şi cel al PDL. Asta, în eventualitatea fericitǎ în care cele douǎ formaţiuni chiar vor reuşi sǎ se punǎ de acord asupra unei formule de alianţǎ.
Întrebarea e: chiar vor ajuta sondajele de opinie sǎ fie ales cel mai bun candidat? Ce ar putea spune ele liderilor partidelor de dreapta? În cel mai rǎu caz, ele ar putea mǎsura performanţa ipoteticǎ într-un scrutin cu competitori necunoscuţi, cel mult presupuşi. Şansele unui produs (politic sau nu) de a fi ales
dintr-un raft cu obiecte similare vor depinde, întotdeauna, de restul ofertei. Deci, nefiind cunoscuţi toţi competitorii, nici cel mai profesionist sondaj nu ar putea evalua corect şansele de victorie din momentul actual – cu atât mai puţin pe cele din momentul desfǎşurǎrii efective a alegerilor.
Cu ceva mai mult efort, se va putea evalua potenţialul de creştere al fiecǎrui candidat pentru candidaturǎ – potenţial care a fost invocat, pe rând, de cǎtre Traian Bǎsescu şi Crin Antonescu. El înseamnǎ, de fapt, mǎsura în care personajul este considerat drept acceptabil de cǎtre electorat. Dar şi asta e o mǎsurǎ relativǎ la o conjuncturǎ viitoare. Sǎ ne amintim situaţia dinaintea alegerilor prezidenţiale din 2000. Câţi dintre cei care, de spaima unui Vadim la Cotroceni, l-au votat în al doilea tur pe Iliescu ar fi spus înaintea primului tur cǎ l-ar vota pe fostul prim-secretar al UTC?
Oricum am lua-o, sondajele nu pot mai mult decât sǎ mǎsoare starea de spirit a electoratului, atitudinile acestuia faţǎ de nişte persoane. Ele ne vor spune cum apreciazǎ acesta felul în care vorbesc, se poartǎ, eventual ce au fǎcut pânǎ acum potenţialii candidaţi. A, şi charisma, panaceu scos la ivealǎ ori de câte ori este crizǎ de argumente. Deci, în cel mai bun caz, ne-ar putea spune care sunt şansele de câştig ale fiecǎruia. Cu mult noroc (da, sondajele sunt şi o chestiune de probabilitǎţi), anchetele sociologice comandate de cǎtre cele douǎ partide nu-l vor desemna pe Victor Ponta drept candidat unic al Dreptei pentru Cotroceni.
Dar eu mǎ gândeam cǎ partidele au şi alte raţiuni de a fi în afarǎ de a ajunge la putere. Cǎ vor sǎ trimitǎ la Cotroceni pe cineva care sǎ contribuie la îndeplinirea unui proiect (altul decât cel de a le fi bine lor şi prietenilor). Dacǎ e aşa, atunci ar trebui ales candidatul care ar putea cel mai bine sǎ transpunǎ în practicǎ proiectul partidului, care are viziunea cea mai adecvatǎ despre modalitǎţile practice de a folosi puterea (în speţǎ, cea a preşedintelui) pentru a realiza obiectivele propuse. Din aceastǎ perspectivǎ, sondajele nu pot ajuta prea mult, cǎci electoratul (obiectul lor de studiu) nu dispune de competenţele necesare evaluǎrii adecvǎrii personajului la valorile partidului. Din acest punct de vedere, decizia asupra celui mai bun candidat ar trebui sǎ fie una politicǎ, în care un rol central ar trebui sǎ revinǎ încrederii pe care o au membrii partidului (sau, în funcţie de organizarea acestuia, organul sǎu de decizie) în persoana respectivǎ. Sondajele de opinie ar putea folosi, în aceastǎ situaţie, pentru a se determina rezonanţa electoratului la proiectul respectiv şi congruenţa dintre imaginea candidaţilor şi valorile care se doresc a fi promovate. Deci, ca instrument de culegere a informaţiilor necesare fundamentǎrii deciziei.
Din pǎcate, în cazul alianţei dintre partidele de dreapta, criteriul politic nu poate funcţiona, pentru simplul motiv cǎ nu existǎ un proiect comun. Mǎ refer la un proiect naţional, nu doar la preluarea puterii, care n-ar trebui sǎ fie decât un mijloc. Cel puţin pânǎ acum, singurul scop afirmat al proiectatei alianţe este împiedicarea forţelor întruchipate de PSD de a acapara toate poziţiile de putere ale statului. E important, e necesar pentru democraţie, dar nu e suficient pentru viitor. Recurgând la sondajele de opinie drept criteriu de selecţie, liderii PNL şi PDL abdicǎ de la responsabilitatea definirii unui proiect de ţarǎ şi, implicit, la alegerea reprezentantului acestui proiect. PSD mǎcar are un proiect politic – întǎrirea controlului grupurilor de interese economico-politice (“oligarhice”, ca sǎ facem plǎcerea domnului Voiculescu) asupra resurselor naţionale. Din pǎcate, în absenţa unui proiect alternativ, propus de partidele care i se opun, are toate şansele sǎ îl punǎ în practicǎ.
Mircea Kivu este sociolog
