România și regimul oligarhic fără frontiere partinice

La alegerile prezidențiale e posibil să nu mai fim nici măcar în situația de a putea alege „răul cel mai mic“, ci să contemplăm, neputincioși, un dezastru indistinct.

În urmă cu doi ani, pe 6 iulie 2012, Legislativul vota suspendarea lui Traian Băsescu, cerută printr-un do­cument însăilat după imperativele voiculesciene. Ma­joritatea parlamentară de atunci, reunită sub sigla USL, era constituită prin trocuri politice și bri­colaje fără nicio legătură cu funcționarea unui sis­tem de partide bazat pe logica jocului democratic. Ma­sa critică a fost atunci atinsă prin migrația con­sis­tentă a unor parlamentari PDL, care au întărit în mod decisiv majoritatea formată de USL. O for­ma­ți­u­ne construită de altminteri nu pe un program re­al, ci pe o obsesie consecvent întreținută de retorica antenistă, picurată ani de zile, privind „regimul dic­tatorial băsist“, teroarea și corupția înfierate ia­co­bin. Obsesie reiterată în monologul botezat con­fe­rin­ță de presă, interpretat de Dan Voiculescu la mo­ment aniversar, pe 6 iulie 2014, când, alături de obiș­nuitele amenințări mai mult sau mai puțin voa­late la adresa presei ambalate ipocrit în mesaje pseu­do-empatice – „jurnaliștii, așa cum sunt ei, sunt o categorie foarte vulnerabilă“ –, oligarhul penal a transmis „publicului Antena 3, acești oameni mi­nunați, că nu există niciun fel de motiv să se ru­și­neze. Am rămas consecvent acestei dispute po­li­ti­ce majore cu Băsescu Traian“.

Referendumul din vara lui 2012 a reprezentat poate, în mod paradoxal – pentru că era o inițiativă a USL –, ultimul moment de solidarizare a opoziției, oricum erodată din interior de politica noncombat a PDL. Ide­ea boicotului și realizarea lui practică au reușit numai să amâne însă un deznodământ legitimat de alegerile din decembrie al aceluiași an. USL s-a ins­ta­lat confortabil la guvernare și a început să facă ce știa mai bine: consolidarea unui stat oligarhic, mi­mând de­mocrația parlamentară, dar concentrând în fapt exercițiul puterii politice la guvern. Venit pe valul de­magogic al voinței populare – aici trebuie amintit ro­lul consistent jucat de Crin Antonescu – și flu­tu­rând steagul șifonat al parlamentarismului, USL a reușit să ridice la rang de artă incompetența, impostura și urmărirea exclusivă a intereselor oligarhiei.

Citește continuarea textului în Revista 22.