Campionatul Naţional de înot, seniori şi juniori, s-a dovedit, din nou, un bun prilej pentru cluburile constănţene de a-şi adăuga câteva medalii în vitrină. Cea mai strălucitoare a revenit Iuliei-Maria Nadolu, sportiva de la CS Laguna reuşind să ia aurul în proba de 200 de metri şi alte două medalii de argint, asta deşi în luna iunie nu s-a putut antrena în bazin din cauza problemelor întâmpinate de Clubul elevilor Constanţa. La acelaşi campionat au mai strălucit Răzvan Grădinaru, argint la seniori în singura probă la care a participat, şi Diana Lavic, bronz la 200 de metri fluture juniori, amândoi de la CS Farul.
Sportivi în toate probele
„Pentru noi a fost un concurs extraordinar de bun pentru că am intrat în finale A sau B cu toţi sportivii, în toate probele. Asta deşi am avut pe listă juniori II, majoritatea de 13 şi 14 ani, şi am avut exact cea mai importantă perioadă de pregătire afectată de problemele de la bazin, antrenându-se doar fizic. Iulia a fost senzaţională şi mă bucur nespus de mult pentru reuşita ei. Un aur şi două medalii de argint la nivel naţional înseamnă enorm pentru un sportiv aflat la începutul carierei”, ne-a declarat profesorul Elena Hanu, de la CS Laguna.
Andreea Vlaicu (13 ani!), finalistă la 1.500 metri liber, Radu Zibileanu, record personal la 200 metri fluture şi Simina Stroe, finală B la 200 metri bras, deşi s-a aflat la primul concurs, au întregit evoluţia de excepţie a sportivilor de la CS Laguna şi Palatul Copiilor, iar săptămâna aceasta se vor şi mai multe performanţe la Naţionalele de copii.
Bazinul, închis pe perioada verii
„Joi plecăm la Brăila cu o delegaţie numeroasă în ceea ce ar trebui să fie ultima noastră competiţie internă. Sperăm să luăm cât mai multe medalii, bineînţeles, şi cred că ne vom întoarce fericiţi acasă, chiar dacă am trecut prin această perioadă dificilă. Singura părere de rău este închiderea bazinului pe perioada verii, pentru că cei mici aveau o şansă imensă să prindă o sponsorizare de un an în cadrul unui concurs privat din Bucureşti unde ne-ar fi plăcut să mergem. O săptămână de pregătire ratată, la acest nivel, va afecta însă performanţele şi nu cred că vom da curs invitaţiei”, a completat Elena Hanu.
Organizarea CN nu putea fi trecută cu vederea, sportivii prezenţi la ediţia 2014 având şansa să se simtă ca la concursurile internaţionale, asta după ce FRN a acordat o atenţie sporită găsirii unui partener media de valoare, dar şi a unor sponsori generoşi. „A fost minunat şi am rămas de-a dreptul surprinsă de ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti. Aceşti copii şi sportivi merită asemenea competiţii şi asemenea interes. Faptul că s-a televizat totul a reprezentat un mare plus, iar prezenţa sponsorilor şi organizarea profesionistă a întregit tabloul. Cei de la FRN merită doar felicitări pentru organizare”, a încheiat Elena Hanu.
Urmează vacanța de vară
Sportivii constănţeni intră în vacanţă de pe 15 iulie până pe 1 septembrie, când vor relua pregătirile în speranţa că şi bazinul se va deschide mai devreme decât în alţi ani. Motivul? Două concursuri internaţionale programate în acea lună, unde CS Laguna este invitat şi unde prezenţa ar fi un mare plus în cariera sportivilor.
Iulia-Maria Nadolu, câştigătoare a medaliei de aur