-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialAlerta din Bulgaria nu prezintă nici un risc pentru litoralul românesc

Alerta din Bulgaria nu prezintă nici un risc pentru litoralul românesc

Verificările Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină, DSP Constanţa şi ABAD „Litoral“ confirmă lipsa oricărui pericol pe litoralul românesc: apa mării este excelentă.

„Nu există riscuri pentru sănătatea publică pe litoralul românesc”, aceste asigurări fiind date de ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, care a cerut instituţiilor din domeniul cercetării şi al protecţiei mediului un raport referitor la situaţia apelor marine din România, precum şi efectuarea de verificări cu privire la existenţa unor riscuri similare în zona litoralului Mării Negre, după ce autorităţile din Bulgaria au semnalat un posibil risc cu privire la sănătatea persoanelor aflate pe litoral. „Pentru moment, datele ştiinţifice cuprinse în analizele periodice arată că nu există nici un risc pentru sănătatea publică a turiştilor aflaţi pe litoral. Cu toate acestea, vom efectua verificări suplimentare, ale căror concluzii vor fi comunicate publicului în cel mai scurt timp”, a declarat Mihnea Costoiu. Calitatea apelor de îmbăiere din România se află permanent în atenţia autorităţilor, fiind obiectul unor analize bilunare efectuate de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină, în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Constanţa şi Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea (ABAD) – „Litoral”. „Cele mai recente rapoarte nu indică existenţa vreunui pericol public sau a unei contaminări a litoralului românesc”, a precizat Costoiu.

DSP Constanţa: Calitatea apei este „excelentă“

Şi conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Constanţa a anunţat că probele recoltate până în prezent din apele Mării Negre, pe teritoriul litoralului românesc, sunt în conformitate cu legislația în vigoare. „DSP Constanţa a început monitorizarea calităţii apei de îmbăiere în acest sezon pe litoral din data de 15 mai. Până în prezent, toate probele recoltate s-au încadrat în valoarea de referinţă a standardului, în conformitate cu legislaţia europeană şi românească în vigoare”, se spune în comunicatul DSP. Potrivit ultimului raport întocmit de specialiştii DSP Constanţa pentru perioada 23-27 iunie, calitatea apei de mare în zona Mangalia, care cuprinde staţiunile Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche, este „excelentă”.

A fost suplimentată recoltarea de probe

Reprezentanţii DSP au mai precizat că, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, ca urmare a alertei privind posibila contaminare a apei mării cu virusul hepatic A în zona litoralului bulgăresc, a fost suplimentată recoltarea de probe de apă de mare în zona limitrofă frontierei cu Bulgaria. Inspectorii sanitari au recoltat probe din apele mării în zonele Vama Veche, 2 Mai, Mangalia şi Saturn, rezultatele urmând să fie prezentate după analizarea acestora. Din datele de la Serviciul de internări al Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, în ultimele cinci zile nu au fost înregistrate cazuri de suspiciune de hepatită de tip A la turişti sau localnici din zona litoralului românesc.

La Varna, risc de infectare cu virus hepatic A

Alerta a fost dată vineri, când un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) atenţiona cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Bulgaria sau care se află deja pe litoralul bulgăresc al Mării Negre că, potrivit informaţiilor publicate de specialiştii bulgari în hepatologie, în urma inundaţiilor provocate de ploile puternice care au afectat Portul Varna şi unele staţiuni bulgăreşti la Marea Neagră există riscul ridicat ca apa mării să fie infectată cu virusul hepatic A. În urma unor analize ale apei de mare din zona „Plaja ofiţerilor – Varna”, s-a constatat un rezultat nefavorabil al indicatorilor de analiză microbiologică „escherichia coli” şi „enterococi intestinali”.

Turiștii pot face baie în apă fără probleme

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă