„Nu îmi pasă de campania lui Biden. Îmi pasă de corupţie”, a declarat vineri Trump într-o conferinţă de presă de 23 de minute în care a pronunţat cuvântul „corupţie” de 27 de ori.
Întrebat dacă a cerut vreunui guvern să investigheze fapte de corupţie care nu îi implică pe adversarii săi politici, Trump s-a blocat.”Va trebui să verificăm”, a răspuns preşedintele.
El a susţinut că nu a fost nimic în neregulă cu solicitarea sa adresată unei puteri străine de a ancheta un fost vicepreşedinte american – neacuzat de alţii pentru vreo infracţiune -, cu condiţionarea ajutorului militar american aprobat de Congres sau cu o vizită promisă la Casa Albă pentru a obţine în schimb ce urmărea.
Trump a făcut această schimbare de tactică constrâns, după ce recent au fost publicate documente ale unor diplomaţii americani în Ucraina care i-au subminat direct afirmaţiile anterioare, conform cărora nu a urmărit un schimb de servicii, mai precis sprijinul SUA pentru războiul guvernului de la Kiev cu insurgenţii pro-ruşi din estul ţării în schimbul pătării reputaţiei unui potenţial candidat democrat la scrutinul prezidenţial de anul viitor.
Conform unui memorandum al Casei Albe referitor la un apel telefonic din 25 iulie, Trump i-a cerut preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ceea ce el a numit „o favoare” – o anchetă asupra lui Biden şi a unui presupus rol al Ucrainei în sprijinirea taberei democrate la alegerile din 2016 din SUA.
Nicio dovadă nu indică faptul că Biden, care a făcut mai multe vizite în Ucraina în calitate de vicepreşedinte, a comis infracţiuni. De asemenea, nu a apărut nicio dovadă care să susţină teoriile conspiraţioniste ale dreptei politice, potrivit cărora Ucraina, nu Rusia, a intervenit în scrutinul din 2016.
După ce a refuzat furios, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, să spună ce a dorit de la Ucraina, Trump a decis să treacă la ofensivă. El a spus joi că a cerut – şi încă urmăreşte – o anchetă asupra lui Biden. A mers chiar mai departe, cerând public Chinei să găsească ceva şi despre familia Biden.
Pentru democraţi şi numeroşi observatori nepartizani, aceasta a fost ca şi cum preşedintele ar fi fluturat o armă din care încă ieşea fum, recunoaşterea publică a ceea ce ei au susţinut că este o infracţiune ce poate conduce la destituire, după care preşedintele i-a luat peste picior prin invitarea unui adversar extern de a se implica în alegerile din SUA.
Însă unii analişti au apreciat drept inteligentă tactica sa de apărare neaşteptată ce urmăreşte să înfăţişeze un act potenţial ilegal drept o virtute civică.
„Declaraţia sa legată de China a fost ceva de genul:” Hei, ce e în neregulă cu eradicarea corupţiei oriunde s-ar afla?”, a apreciat Elaine Kamarck, cercetătoare specializată în studii de guvernanţă la institutul nepartizan Brookings din Washington.
Având în vedere diviziunile partizane profunde din America, Trump şi aliaţii săi pariază pe faptul că suficienţi alegători vor lua partea preşedintelui într-o luptă politică titanică pentru a-l ajuta să fie reales anul viitor, chiar dacă democraţii din Camera Reprezentanţilor vor iniţia o procedură de destituire.
Următoarele săptămâni vor testa dacă îndemnurile demagogice şi comportamentul neconvenţional al lui Trump sunt capabile să creeze un scut suficient de puternic pentru el şi congresmenii republicani care să evite consecinţele politice fireşti ale eforturilor de a implica guverne străine în combaterea propriilor duşmani politici.
În condiţiile în care sondajele de opinie indică o susţinere de 51% pentru punerea sub acuzare, Trump a recurs la acuzaţii false sau nesusţinute la adresa democraţilor într-o încercare de a alimenta emoţiile partizanilor ambelor părţi.
El a spus că Biden este „corupt ca naiba”, deşi anchetatori din Ucraina afirmă că nu deţin dovezi privind comiterea de infracţiuni. El a susţinut că avertizorul care a dezvăluit pentru prima dată presupusele abuzuri ale lui Trump este un „spărgător partizan” şi l-a insultat în repetate rânduri pe congresmanul democrat de California Adam B. Schiff, care conduce comisia de informaţii din Camera Reprezentanţilor.
De asemenea, Trump a reînviat un argument pe care Richard Nixon l-a făcut celebru într-un interviu TV, la trei ani după ce şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte în 1974 pentru a evita anumite acuzaţii şi condamnări: Dacă preşedintele o face, nu este ilegal.
„La fel ca Nixon, (Trump) înţelege că publicului nu îi place viclenia”, a spus Timothy Naftali, istoric specializat în preşedinţii americani. „Dar el face un pariu diferit – acela că, fiind deschis cu privire la acţiunile sale, poate determina publicul să îl accepte. Îşi asumă riscul că americanilor nu le pasă prea mult de caracterul preşedintelui”.
Nixon s-a prezentat „drept ca o săgeată” în public, astfel încât publicarea înregistrărilor secrete din Biroul Oval în 1974, care au dezvăluit un strateg întunecat, necinstit şi intrigant, a fost percepută ca „un şoc uriaş”, a declarat John A. Farrell, un biograf al preşedintelui Nixon.
„Nimeni nu se aşteptase vreodată ca preşedintele acesta vertical să vorbească în acest fel în Biroul Oval cu acoliţii săi”, a explicat Farrell.
Spre deosebire de Nixon, Trump împroaşcă emfatic în viaţă publică aceleaşi blasfemii pe care le proferează în cea privată.
În timp ce Nixon şi-a dat demisia după ce liderii republicani l-au avertizat că a pierdut sprijinul partidului în Congres şi urma să facă faţă unei proceduri de destituire certe, Trump ar putea supravieţui acestei crize graţie partizanatului inflexibil din Washington, transmite Agerpres.
Doar trei republicani din Congres au luat poziţie public despre cererile nepotrivite formulate de Trump şi despre solicitarea sa ca şi China să îl ancheteze pe Biden, dintre aceştia remarcându-se senatorul Mitt Romney din statul Utah.
„Când singurul cetăţean american pe care preşedintele Trump îl numeşte drept subiect al unei anchete din partea Chinei este opozantul său politic, în plin proces de desemnare a candidatului democrat, forţează credibilitatea să sugerezi că nu este ceva motivat politic”, a scris vineri pe Twitter Romney.
Trump „se bazează ca oamenii să perceapă aceasta ca pe o chestiune partizană, contestând din nou o alegere pe care a câştigat-o clar, mai degrabă decât ca pe o provocare la adresa principiilor Constituţiei”, a declarat Alexander Vershbow, fost ambasador al SUA la Moscova şi NATO. „Partizanatul radical al politicii noastre face astfel încât să poată să îi iasă”, a estimat el.
Vershbow a apreciat că Ucraina este disperată să contracareze agresiunea Rusiei şi este dependentă nu doar de sprijinul SUA, pe care Trump l-a acordat pe 12 septembrie, după ce îl blocase luni de zile, dar şi de percepţia Rusiei că SUA se prezintă ca un aliat puternic al Ucrainei.
El a spus că diplomaţi americani şi oficiali de rang înalt ucraineni s-au declarat foarte alarmaţi de situaţie, la o conferinţă organizată la Kiev, la care diplomatul american a participat luna trecută.
Ucrainenii erau complet speriaţi de cum ar putea evita să se lase atraşi în politica internă americană şi de cum să direcţioneze atenţia înapoi spre agenda lor legitimă. Nimeni nu le-a putut spune ce să facă, a mai spus Vershbow.
