Muzeul Naţional de Artă al României vă invită să vizitaţi expoziţia „Călători prin manuscris,“ deschisă până pe 31 august 2014 la parterul Galeriei Naţionale. Înscrisă în programul Brâncoveanu@MNaR, derulat de muzeu pe parcursul Anului Brâncoveanu, expoziţia aduce în prim-plan un liturghier brâncovenesc, cu o bogată decoraţie pictată, despre care se presupune că a aparţinut voievodului martir.
Printr-o scenografie atent construită puteţi parcurge un labirint inspirat de traseele sinuoase ale monogramelor şi literelor miniate din manuscris, la capătul căruia este expus preţiosul obiect. Ineditul expoziţiei constă în faptul că puteţi vedea în fiecare zi o altă filă a manuscrisului, care face parte din Tezaurul cultural naţional. Biletul de intrare include cinci vizite în expoziţia „Călători prin manuscris“ şi o vizită în Galeria Naţională până la data de 31 august 2014.
Liturghierul lui Constantin Brâncoveanu, redactat şi miniat în urmă cu peste 300 de ani, este unul dintre cele mai valoroase manuscrise păstrate în România. Acesta cuprinde textul în limba greacă al celor trei liturghii, care reprezintă esenţa serviciului divin al Bisericii Răsăritene: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, cea a Sfântului Vasile cel Mare şi a Sfântului Grigorie cel Mare, numit şi Dialogul. Deşi nu poartă nicio menţiune cronologică explicită, manuscrisul poate fi datat, în funcţie de cele două modele de filigran ale hârtiei, între anii 1693 şi 1697.
Una dintre particularităţile manuscrisului este că numele voievodului apare adesea în corpul rugăciunilor de pomenire şi în monogramele pictate cu aur ce decorează pe margini anumite file. Acestea din urmă caligrafiază titulatura oficială a lui Brâncoveanu: Ioan Constantin voievod. Monogramele din corpul manuscrisului indică măiestria caligrafului şi faptul că se adresau aproape exclusiv unui cititor cu o educaţie specială.
Mesajul liturghiilor este tradus în imagini prin elemente vegetale şi zoomorfe. Vrejuri savant împletite, fructe şi flori, păuni şi dragoni, lei, şerpi, iepuri sau miei, păsări calandrinon ori chiar încercări timide de a surprinde chipuri de unicorni compun o lume incitantă pentru cititorul contemporan.
Anul Brâncoveanu
2014 a fost desemnat în România "Anul Bâncoveanu“ pentru a marca împlinirea a 300 de ani de la martiriul marelui domnitor al Țării Românești.
Anii domniei lui Brâncoveanu au fost marcaţi de un progres economic şi cultural-artistic, de iniţiative de modernizare a aparatului statal, de reformare a sistemului fiscal. A organizat cancelaria statului în vederea întreţinerii raporturilor cu puterile străine. Epoca brâncovenească s-a deschis influenţelor occidentale care au început să prevaleze asupra celor orientale. Astfel s-a creat o sinteză originală naţională, prin aportul tradiţiei răsăritene şi al celei occidentale.
Principalele direcţii ale politicii lui Constantin Brâncoveanu au fost: întărirea rolului domniei; reorganizarea sistemului fiscal; promovarea unor relaţii strânse cu Moldova şi Transilvania.
Până în anul 1709, Constantin Brâncoveanu a reuşit să menţină o politică echilibrată între Imperiul Otoman, căruia îi era vasal, şi Sfântul Imperiu Roman (Habsburgic), a cărui expansiune ajunsese până la hotarele Ţării Româneşti (după cucerirea Transilvaniei, recunoscută de Poarta Otomană prin tratatul de pace de la Karlowitz, din 1699).
În perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu, cultura românească a cunoscut o perioadă de înflorire, domnitorul fiind un fervent sprijinitor al culturii. În cei 26 de ani de domnie, Brâncoveanu s-a dovedit un gospodar desăvârşit şi bun administrator al avuţiilor ţării, instaurând o epocă de prosperitate şi de pace.
În timpul domniei lui, ţara a înflorit. S-au construit biserici (Brâncoveni, Surpatele, Viforîta, Biserica Sfântu Gheorghe din Bucureşti, Mănăstirea Sâmbăta de Sus și multe altele), clădiri superbe prercum palatul Mogoșoaia, a înfiinţat tipografii unde s-au tipărit nenumărate cărţi în greacă, slavonă, dar şi în română. Spre exemplu, a retipărit Biblia lui Şerban Cantacuzino în româneşte. A sprijinit bisericile şi mănăstirile ortodoxe din părţile Siriei, Caucazului, Arabiei, Mănăstirea Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai, precum şi mănăstirea şi biserica de la Muntele Athos din Grecia. A ajutat cu bani şi cărţi bisericeşti pe ortodocşii credincioşi din Ardeal şi a sprijinit lupta lor împotriva catolicizării acestora.
Martirii Brâncoveni
Între anii 1710-1711 se declanşează războiul ruso-turc, din care turcii ies învingători.
Prin statutul pe care-l avea, Ţara Românească era obligată să participe alături de Imperiul Otoman la acest război. Brâncoveanu evită aceasta şi armata rămâne în expectativă. Văzând aceasta, turcii îl acuză de trădare, iar sultanul Ahmed al III-lea hotărăşte prinderea şi capturarea domnitorului Constantin Brâncoveanu. După cum spune cronica: "În Săptămâna Patimilor, în anul de la Hristos 1714 a trimis sultanul turcilor, Ahmed al II-lea, mulţime de ostaşi de l-au luat pe Constantin Vodă, cu fiii şi ginerii săi şi în jalea tuturor locuitorilor oraşului Bucureşti, l-au dus la Înalta Poartă la Constantinopol“.
Timp de patru luni a stat la închisoarea Edicule, unde a fost schingiuit şi supus la maltratări împreună cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu și Matei, alături de sfetnicul său, Ianache, cerându-li-se să treacă la religia musulmană. Dacă un creştin trecea la islam, el era iertat de condamnarea la moarte. Cel mai mic fiu, Matei, pentru a-şi salva viaţa, era cât pe ce să cedeze presiunilor turcilor, dar domnitorul l-a certat pentru gândul de a-și lepăda credinţa şi neamul. Fiind cuprins de remușcări, Matei și-a cerut iertare și s-a dus primul să-și pună capul pe butuc. Domnitorul a fost nevoit să asiste la execuția fiilor lui și a sfetnicului său, el fiind decapitat ultimul.
Toate acestea se întâmplau exact când domnitorul împlinea 60 de ani şi era ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului (15 august 1714). Trupurile martirilor au fost aruncate în mare. Doamna Maria, soţia domnitorului, cu ajutorul unor slugi credincioase, a reuşit să recupereze trupurile şi să le îngroape în insula Halki din Marea Marmara. Pe furiş, capul voievodului a fost adus în ţară şi înmormântat în ctitoria sa, Biserica "Sfântul Gheorghe" din Bucureşti. Cei şase martiri au fost canonizaţi în anul 1992 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
