Maladia Alzheimer va putea fi diagnosticată mai devreme și mai sigur cu ajutorul markerilor biologici, potrivit unui studiu realizat de un grup internațional de neurologi, publicat în revista medicală britanică Lancet Neurologie, informează AFP. După nouă ani de lucru, cercetătorii au definit și validat noi criterii pentru diagnosticarea acestei boli neurodegenerative aflate în expansiune. Aceasta afectează aproximativ 40 de milioane de oameni din întreaga lume, însă numărul pacienților s-ar putea tripla până în anul 2050, potrivit Agerpres.
Boala începe de obicei cu tulburări de memorie, urmate de dificultăți de orientare în spațiu și timp, tulburări de comportament și pierderea autonomiei, relatează AFP. Dar aceste simptome nu sunt specifice numai bolii Alzheimer și, până acum, nu a putut fi diagnosticat în mod sigur un stadiu timpuriu al maladiei, a spus profesorul francez de neurologie Bruno Dubois, care a coordonat studiul.
Ceea ce se știa până acum era că maladia evoluează spre demență și abia după decesul pacientului puteau fi examinate leziunile prezente în creierul său. Analizând studiile publicate anterior, cercetătorii au ajuns la un consens în ceea ce privește diagnosticarea maladiei Alzheimer, plecând de la două profile clinice specifice. Cazurile tipice (80% — 85% din total) sunt caracterizate de tulburări episodice ale memoriei, pe termen lung (retragerea voluntară din amintiri), în timp ce în cazurile atipice (15% — 20% din total), fie este alterată memoria verbală, fie se manifestă tulburări de comportament. Potrivit cercetătorilor, fiecare dintre aceste profile trebuie să fie confirmat de cel puțin un biomarker. Aceasta se poate face fie printr-o puncție lombară care arată nivelurile anormale de proteine în lichidul cefalorahidian, fie printr-o tomografie cu emisie de pozitroni (PET), examinare imagistică a creierului care permite vizualizarea activității țesuturilor.
Chiar dacă nu există încă tratamente eficiente împotriva bolii Alzheimer, depistarea sigură și precoce ar trebui să faciliteze în mod notabil cercetarea în continuare a acestei maladii, a spus profesorul Dubois. Această cercetare a permis neurologilor să înțeleagă că multe diagnostice date conform vechilor criterii au fost greșite, de exemplu 36% dintre pacienții cu "fals Alzheimer" fiind incluși, în trecut, într-un studiu clinic.
În afara activității de cercetare, utilizarea markerilor biologici este în prezent limitată numai pentru pacienții mai tineri sau pentru cazurile dificile, deoarece rămâne costisitoare și invazivă, mai scrie AFP.