3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialO nouă speranță pentru rezolvarea problemelor de auz

O nouă speranță pentru rezolvarea problemelor de auz

Un implant revoluţionar pe bază de magneţi a reuşit să redea auzul unui tânăr actor care a devenit surd la vârsta de 17 ani, oferind astfel o rază de speranţă miilor de pacienţi care nu pot să beneficieze de pe urma aparatelor auditive tradiţionale.

Actorul de teatru şi televiziune Billy Coughlin, în vârstă de 22 de ani, este primul pacient care a suportat această intervenţie chirurgicală revoluţionară la Heartlands Hospital din oraşul britanic Birmingham în luna martie, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax. "Acum pot să aud chiar şi cele mai fine zgomote, precum cele făcute de paşii unei persoane", a declarat pacientul. Noul dispozitiv este un aparat auditiv BAHA Attract ancorat pe os, care înlocuieşte o versiune mai veche a dispozitivelor auditive din aceeaşi gamă. În timp ce implantul tradiţional foloseşte un şurub metalic care este introdus în craniul pacientului şi canalizează vibraţii în ureche internă, dispozitivul BAHA Attract conţine un mic disc magnetic, inserat sub pielea din spatele urechii. Aparatul permite unui procesor electronic de sunete – de mărimea unei căşti bluetooth de telefon mobil – să fie ataşat sau îndepărtat în funcţie de nevoile pacientului. Atunci când acest dispozitiv de recepţie nu este purtat de pacient, implantul este complet invizibil.

Cele mai citite

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă