-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialPaleta de Argint, trofeul tuturor cluburilor constănţene

Paleta de Argint, trofeul tuturor cluburilor constănţene

Una dintre cele mai vechi competiţii din sportul românesc, Paleta de Argint, la tenis de masă, a fost câştigată, în premieră, de către reprezentanţii clubului Farul Constanţa, trofeul poposind pentru a 16-a oară pe litoral în 44 de ediţii ale turneului. Constănţenii au câştigat la feminin, prin echipă, au obţinut un argint prin Elena Zaharia şi mai multe locuri în primii zece la băieţi şi fete, dar succesul din clasamentul general se datorează tuturor cluburilor constănţene, nu doar celor de la Farul. Într-o încercare de a contribui la dezvoltarea sportului cu mingea de celuloid, pentru această victorie şi-au dat mâna antrenorii de la Farul, LPS şi TopSpin 08, dar şi Ana Maria Sebe, Andreea Filip şi Cristina Hîrîci, trei campioane europene care s-au antrenat cu toţi copiii constănţeni prezenţi la Buzău.

„La un turneu cu o asemenea vechime, este mereu o mare plăcere să câştigi, iar anul acesta a fost unul special. Din cauza greutăţilor financiare am fost nevoiţi să ne unim sub aceeaşi umbrelă şi să gândim o strategie comună care să ne aducă în vârf. Sunt încântat că am contribuit toţi pentru acest trofeu, primul din istoria Farului, chiar dacă majoritatea sportivilor sunt pregătiţi la LPS Constanţa”, ne-a declarat Viorel Filimon.

Vedetă la nici 10 ani

Vedeta delegaţiei constănţene a fost micuţa Elena Zaharia, un copil de nici 10 ani considerat deja un fenomen, nu doar de către antrenorii săi. Câştigătoare a turneului Top 12 şi lider autoritar al clasamentului Juniorilor IV, Elena a fost locomotiva în competiţia pe echipe, câştigată de Farul cu şapte succese din şapte posibile, şi apoi a făcut veritabile acte de eroism în competiţia de simplu, unde a terminat a doua. „Elena este un copil deosebit şi marea noastră speranţă la feminin. Nu sunt omul care să aduc laude fără suport, aşa că ştiu ce spun. La Buzău ea a demonstrat, din nou, că are o clasă peste celelalte fete, deşi este cea mai mică din circuit. La individual a dat dovadă de caracter şi sacrificiu pentru că puţină lume ştie în ce condiţii a jucat. Cu o seară înainte de turneu s-a tăiat urât la picior şi a ajuns la Urgenţă. Toată noaptea a stat cu un pansament imens la picior şi cu el imobilizat, iar a doua zi a ieşit la joc şi a făcut-o extraordinar. Faptul că a pierdut finala, după ce o bătuse pe aceeaşi fată cu 3-0 la echipe, a fost cauzat exclusiv de această accidentare, pentru că altfel ar fi câştigat fără probleme titlul la individual”, a completat antrenorul federal.

Euro cu patru constănţeni

Peste o săptămână, loturile naţionale de cadeţi şi juniori pleacă la Campionatul European din Italia, iar Constanţa va avea câte un reprezentant la fiecare categorie, plus antrenorii Andrei şi Viorel Filimon. Astfel, Bogdan Postudor merge la juniori, Alina Zaharia la junioare, Cristi Pletea, la cadeţi, şi Mihaela Plăeaşu, la cadete. Mare favorit la titlu este Pletea, șansele ca el să revină acasă cu patru medalii de aur fiind destul de mari, asta în timp ce Zaharia s-a calificat pe ultima sută de metri pentru turneul italian. „Alina a jucat meci de baraj chiar astăzi (n.r. – ieri) şi a obţinut dreptul de a face parte din lot. Ne punem mari speranţe în Cristi, care este favorit la turneul cadeţilor, dar şi în competiţiile pe echipe, unde avem de apărat medalii şi titluri. Copiii vor sta două săptămâni în Italia şi sper să se întoarcă fericiţi”, a explicat Viorel Filimon.

Cele mai citite

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă