4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialTribunal special pentru cei care au doborât zborul MH17

Tribunal special pentru cei care au doborât zborul MH17

Malaezia îi va propune Organizației Națiunilor Unite (ONU) să înființeze un tribunal special pentru judecarea celor vinovați pentru prăbușirea avionului Boeing-777 al companiei Malaysia Airlines, în iulie anul trecut, în estul Ucrainei, potrivit Agerpres

Ambasadorul malaezian la ONU, Ramlan bin Ibrahim, a indicat joi că un proiect de rezoluție și statutul viitorului tribunal vor fi distribuite membrilor Consiliului de Securitate al ONU săptămâna viitoare, în vederea supunerii la vot până la finalul acestei luni.

Citește și: Zborul MH17, doborât de o rachetă de fabricaţie rusească

Inițiativa, susținută de Australia, Belgia, Olanda și Ucraina, a fost primită însă cu reticență de Rusia. Adjunctul ministrului rus de externe, Ghenadi Gatilov, a estimat că o astfel de instanță ar fi ”inoportună și contraproductivă” și că, în orice caz, ar trebui așteptată încheierea anchetei.

Diplomatul malaezian a declarat că un tribunal special mandatat de ONU ar oferi ”mai multe garanții de legitimitate pentru urmărirea în justiție” a celor responsabili pentru prăbușirea avionului Boeing-777.

Citește și: Catastrofa aeriană a zborului MH17. Berlinul a știut, dar a tăcut…

Avionul companiei Malaysia Airlines, ce efectua zborul MH17 Amsterdam — Kuala Lumpur având 298 de persoane la bord, din care două treimi olandezi, s-a prăbușit la 17 iulie 2014 în estul Ucrainei, zonă aflată în plin conflict între separatiștii proruși și forțele guvernamentale.

Ucraina și SUA afirmă că aparatul a fost doborât de o rachetă sol-aer furnizată de Moscova separatiștilor proruși. Rusia dezminte orice implicare și acuză în schimb forțele ucrainene.

Citește și: Zborul MH17. Anchetatorii britanici au început extragerea datelor de pe cutiile negre ale avionului prăbușit în Ucraina

Olanda este țara care a fost însărcinată cu ancheta asupra cauzelor catastrofei, identificarea cadavrelor și urmărirea judiciară a celor responsabili.

La puțin timp după tragedia aviatică, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție prin care cerea ca ”cei responsabili pentru acest incident să răspundă pentru actele lor și ca toate statele să participe deplin la eforturile în curs pentru stabilirea responsabilităților”.

Cele mai citite

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă