15.7 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialErdogan se gândește la anticipate

Erdogan se gândește la anticipate

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, nu exclude organizarea de alegeri anticipate în cazul eșecului negocierilor în vederea formării unui guvern de coaliție după alegerile parlamentare de la 7 iunie, scrie Reuters citat de Agerpres. Cu ocazia acestui scrutin, AKP (Partidul Justiției și Dezvoltării), din rândurile căruia provine șeful statului, a pierdut majoritatea absolută în parlament pentru prima dată de la preluarea puterii în 2002.

 Recep Tayyip Erdogan urmează să îi încredințeze săptămâna viitoare premierului în exercițiu, Ahmet Davutoglu, misiunea de a forma un nou guvern, dar pentru moment este greu de știut dacă acesta își va putea asigura o majoritate stabilă în parlamentul de la Ankara.

"Doresc formarea unei coaliții care să dispună de majoritate în parlament", a declarat vineri președintele turc, cu prilejul unei reuniuni publice.

"Dacă nu va fi format un guvern (…), soluția va aparține din nou poporului. Dacă parlamentul nu poate rezolva chestiunea, o va face poporul. Nu trebuie să ezităm să ne întoarcem la popor", a adăugat Recep Tayyip Erdogan, atrăgând atenția asupra "gravelor probleme" cu care se confruntă țara în prezent.

La alegeri, AKP a obținut 40,8% din sufragii și deține 258 din cele 550 de locuri de deputați, net sub majoritatea absolută de 276.

Partidul Democrat al Poporului (HDP, kurd) a creat surpriza în alegeri, reușind să depășească pragul impus de 10% pentru a trimite aleși în parlament. Mare învingătoare a scrutinului, mișcarea condusă de Selahattin Demirtas a reunit 13,1% din sufragii și a obținut 80 de locuri.

Celelalte două principale concurente ale partidului aflat la putere, Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat) și Partidul Acțiunii Naționaliste (MHP, de dreapta), au obținut 25% și, respectiv, 16,3% din voturi, totalizând 133 și, respectiv, 80 de locuri.

Cele trei partide din opoziție au declarat înaintea scrutinului că vor refuza să formeze un guvern de coaliție cu AKP.

Cele mai citite

Amenzile pentru lipsa rovinietei nu vor mai fi aplicate imediat

Șoferii vor avea la dispoziție 24 de ore pentru a achita taxa, fără a mai fi penalizați automat Sistemul va fi similar cu cel care...

Germania, Franța și alte state UE fac eforturi pentru a accelera întoarcerea migranților în țările lor

Șaptesprezece țări europene au cerut Comisiei Europene să înăsprească regulile UE privind returnarea migranților ilegali în țările lor de origine Scrisoarea către Comisia Europeană a...

Cine sunt judecătorii care au votat împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale

Curtea Constituțională a României (CCR) a acceptat o contestație împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, hotărârea fiind definitivă și eliminând-o astfel din cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă