2.8 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăSpecialO bombă lansată ACCIDENTAL omoară 12 oameni

O bombă lansată ACCIDENTAL omoară 12 oameni

Un avion militar din Irak a lansat accidental o bombă asupra unui cartier din Bagdad, omorând cel puţin 12 persoane, potrivit autorităţilor irakiene, relatează Mediafax.

Avionul, unul dintre cele câteva aeronave ruseşti Suhoi folosite în Irak în luptele duse împotriva grupării teroriste Stat Islamic, se întorcea la bază când s-a produs accidentul.

Citește și: Gruparea Stat Islamic controlează graniţa dintre Siria și Irak

Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei irakiene, generalul Saad Maan Ibrahim, a avut loc o defecţiune tehnică, ceea ce a cauzat lansarea accidentală a bombei asupra unui cartier din estul capitalei Bagdadului, scrie New York Times. 

Printre cele 12 victime se află trei copii şi două femei, conform declaraţiilor furnizate de un oficial al poliţiei aflat la faţa locului şi un reprezentant al unui spital din apropierea cartierului. În plus, cel puţin 25 de persoane au fost rănite.

Citește și: SUA trimite încă 450 de militari în Irak

Irakul trece prin cea mai severă criză după retragerea trupelor americane în anul 2011, ducând o luptă aprigă împotriva grupării teroriste Stat Islamic, care deţine regiuni întinse din nordul şi vestul ţării. În plus, anul trecut, gruparea sunnită a ocupat oraşul Mosul, al doilea cel mai mare oraş din Irak, şi mare parte din provincia Anbar.

Cele mai citite

Viitorul întâlnirilor. Cum își pun amprenta AI-ul și VR-ul

Pe măsură ce tehnologia a avansat, și modul în care oamenii se întâlnesc și formează relații a evoluat semnificativ. Viitorul întâlnirilor. Cum își pun...

Mohamed Salah încheie anul cu cifre impresionante! Recorduri doborâte și un sezon de excepție

Mohamed Salah a strălucit în ultima partidă a lui Liverpool din 2024, contribuind decisiv la victoria categorică, scor 5-0, pe terenul lui West Ham....

Zeci de mii de români cer interzicerea petardelor

O petiție semnată de aproximativ 70.000 de cetățeni, prin intermediul Comunității Declic, solicită Guvernului României interzicerea comercializării și utilizării fizice a petardelor Potrivit Agenției Naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă